Gabriel Biriş: Plata TVA la încasarea facturii va duce la dispariţia companiilor mici

0

Vicepreşedintele partidului Forţa Civică, Gabriel Biriş, a susţinut, luni, într-o conferinţă de presă, că plata TVA la încasarea facturii va duce la dispariţia companiilor mici şi a cerut Executivului să revină la posibilitatea contribuabilului de a opta între cele două forme de taxare – impozit pe profit sau impozit pe venitul micro-întreprinderilor.

„Am văzut deja anunţuri de firme mari care şi-au reziliat contractele cu companiile mici pe deoparte datorită faptului că firmele mari nu pot să îşi deducă TVA-ul aferent facturilor primite de la firmele mici, pe de altă parte pentru că firmele mari trebuie să facă investiţii semnificative în propriile sisteme informatice pentru a putea să ţină evidenţă dublă la facturile de intrare de la firme normale şi facturi de la firme mici”, a explicat vicepreşedintele FC.

Biriş a precizat că impozitul pe micro-întreprinderi care a suferit modificări, de la 1 februarie va deveni obligatoriu inclusiv pentru companiile care sunt nou înfiinţate. El consideră că prevederea ”va bulversa” întreprinderile mici care au ales să plătească impozit pe profit pentru că vor fi obligate să treacă pe impozitul pe venit chiar dacă marja nu le permite.

”Pentru aceste companii anul fiscal se transformă în doi ani fiscali pentru că ei vor trebui să depună declaraţie de impozit pe profit final pentru luna ianuarie şi vor plăti impozitul pe profit în anii următori”, a explicat Gabriel Biriş.

El a spus că obligativitatea impozitului pe micro-întreprinderi afectează investitorii mari ”care ar trebui atraşi pentru crearea locurilor de muncă”.

În opinia vicepreşedintelui FC, o altă măsură care ”introduce instabilitate” este limitarea deducerii cheltuielilor cu maşinile. Biriş susţine că deşi aceasta apare ca o măsură corectă ea afectează inclusiv companiile care au autoturisme deja achiziţionate pentru că introduce un factor de lipsă de predictibilitate şi de încredere în mediul de afaceri românesc.

„Este foarte grav că afectează o întreagă industrie şi anume leasing-ul operaţional care este o formă de finanţare pentru companii destul de accesibilă. Guvernul creează un imens deserviciu firmelor de leasing operaţional pentru că ele vor avea cheltuieli nedeductibile cu maşinile mai scumpe de 18.000 mii euro şi venituri impozabile din ratele de leasing operaţional”, a arătat vicepreşedintele FC solicitând în acelaşi timp Guvernului să vină cu măsuri care să limiteze deductibilitatea ratei de leasing.

Biriş a criticat Executivul susţinând că ”reuşeşte să bulverseze toate companiile din România” prin introducerea de reguli noi în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor obţinute de nerezidenţi de la companii româneşti.

„Regula este că astfel de venituri ale nerezidenţilor sunt impozabile în statul din care se obţine venitul doar dacă sunt prestate efectiv pe teritoriul statului respectiv. (…) Guvernul a prevăzut că veniturile obţinute de nerezidenţi din România sunt impozitate în România indiferent unde ele sunt prestate”, a adăugat Biriş.

Referindu-la devansarea calendarului privind majorarea accizelor şi introducerea altor taxe pe resurse minerale, pe veniturile obţinute de firmele de distribuţie gaze şi de electricitate, acesta a opinat că astfel de măsuri arată lipsa de strategie în a asigura creşterea veniturilor la buget prin crearea de locuri de muncă şi reducerea evaziunii fiscale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.