Ialomiţianu (PDL): Dacă în următoarele două luni nu se observă progrese, acordul cu FMI ar putea fi rupt

0 7

Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, membru al Comisiei de buget-finanţe de la Camera Deputaţilor, susţine că, în cazul în care Guvernul nu îşi ia angajamente ferme şi în următoarele două luni nu se vor observa progrese în acordul cu FMI, se poate ajunge la o suspendare sau o rupere a acordului cu Fondul.

„Cei de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială ne-au prezentat stadiul îndeplinirii condiţionalităţilor din acordul încheiat cu aceste organisme. Foarte multe condiţionalităţi nu au fost îndeplinite, mă refer la reformele în companiile de stat. Aici sunt rămâneri în urmă, iar FMI a spus foarte clar că, dacă nu se înregistrează progrese privind implementarea reformelor în companiile de stat, CFR Marfă, în domeniul energiei, ei nu vor fi de acord cu finalizarea acestui acord, în cel mai bun caz pentru Guvernul României vor fi de acord cu prelungirea acestuia”, a afirmat Ialomiţianu, la finalul întâlnirii dintre membrii Comisiei de buget de la Camera Deputaţilor şi cei ai delegaţiei Fondului Monetar Internaţional.

El a adăugat că Guvernul are obligaţia ca în două luni să finalizeze condiţionalităţile, iar FMI are încredere că acest lucru se va întâmpla.

„Dacă însă actualul Guvern nu îşi ia angajamente ferme şi în următoarele două luni nu se vor observa progrese în acordul cu FMI, putem avea şi o suspendare sau o rupere a acordului, iar pentru România ar fi foarte grav, pentru că ea mai are nevoie de un acord cu FMI, pentru că astfel împrumuturile se iau din ce în ce mai uşor, iar actualul Guvern are nevoie de expertiza Fondului în implementarea reformelor în companiile de stat şi are nevoie de o centură de siguranţă pentru a avea mai multă încredere pe pieţele financiare”, a menţionat Ialomiţianu.

Deputatul PDL a precizat că nu se poate lua în calcul scăderea TVA pentru că FMI nu va accepta, deoarece România are nevoie de consolidare fiscală, iar Guvernul nu are creat spaţiul fiscal pentru reducerea TVA.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata