Italia: Faimoasa Fântână Trevi va fi restaurată cu fonduri puse la dispoziţie de casa de modă Fendi

0 11

Fontana di Trevi, capodoperă a artei baroce şi monument-simbol al Romei, va fi restaurată în anul 2015, iar lucrările vor fi susţinute integral de celebra casă de modă Fendi, care a pus la dispoziţia Primăriei suma de peste două milioane de euro, informează luni agenţia ANSA.

Primarul Romei, Gianni Alemanno (din partidul de dreapta Poporul Libertăţii), a declarat în cursul unei conferinţe de presă, care s-a desfăşurat luni după-amiază în capitala Italiei, că „lucrările de restaurare a Fântânii Trevi demonstrează importanţa colaborării dintre public şi privat, mai ales în această perioadă de criză economică’.

La conferinţa de presă a lui Gianni Alemanno a fost prezent şi designer-ul casei de modă Fendi, Karl Lagerfeld.

Fântâna Trevi, unul dintre monumentale cele mai vizitate de turişti la Roma, a fost realizată între anii 1732 şi 1762 pe baza unui proiect al arhitectului roman Nicola Salvi.

Pentru lucrările de restaurare, care vor începe în 2015 şi vor dura circa 20 de luni, casa de modă Fendi a pus la dispoziţia Primăriei suma de 2,2 milioane de euro.

„Este o idee formidabilă şi un mare proiect; Fontana di Trevi este simbolul Romei”, a declarat Karl Lagerfeld, care a mărturisit că a vizitat Roma de peste 700 de ori, prima vizită având loc în anii ’50, împreună cu părinţii săi.

Karl Lagerfeld este de mai mulţi ani designer-ul principal al casei de modă Fendi, fondată la Roma în 1925 şi prezentă la ora actuală în peste 60 de ţări ale lumii.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata