Protest la CNA pentru proiectul Roşia Montană

0

Un grup de tineri care susţin campania „Salvaţi Roşia Montană” a protestat marţi la sediul CNA pentru a cere analizarea mai multor sesizări privind difuzarea în zilele de 9 şi 10 decembrie 2012 a unor date eronate privind referendumul pentru proiectul de exploatare de la Roşia Montană.

Raluca Dan, din partea campaniei „Salvaţi Roşia Montană”, a declarat că mai multe posturi tv  au transmis mesajul că referendumul a fost validat, deşi nu a fost întrunită prezenţa necesară la urne.

„Suntem aici la un protest în faţa sediului CNA pentru a sancţiona Consiliul pentru că nu a intervenit în cazul reclamaţiilor făcute de către cetăţeni la adresa unor emisiuni din 9 şi 10 decembrie. (…) Referendumul a fost invalidat, dar s-a spus că a fost validat”, a afirmat Raluca Dan.

Ea a susţinut că sunt deja formulate 10 sesizări şi a trecut termenul legal de 30 zile pentru ca CNA să răspundă. Referendumul a avut o prezenţă de 43%, în loc de cvorumul necesar de jumătatea plus unu, potrivit protestatarilor.

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a vorbit cu grupul restrâns de protestatari şi le-a promis că va pune în discuţie sesizările lor la următoarea şedinţă a consiliului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.