250 de români care visau să lucreze în străinătate, păgubiţi cu 50.000 de lei

0

Un număr de 250 de români din diverse judeţe ale ţării au fost înşelaţi de doi tineri din Sibiu, Z. Nicolae şi P. Raul, unul în vârstă de 26 de ani, celălalt de 36 de ani, fără ocupaţie şi fără antecedente penale, care le-au promis slujbe foarte bine plătite în ţări din Uniunea Europeană, mai ales în Germania, în schimbul unui comision de 200 de lei de persoană, în total încasând în mod ilegal 50.000 de lei, conform poliţiei locale.

Cei doi sibieni vor fi prezentaţi miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Pedeapsa pe care ar putea-o primi este închisoarea de la 6 luni la 12 ani.

Sutele de păgubiţi au studii diferite şi provin din medii sociale diferite. Cei doi sibieni au reuşit să promită locuri de muncă bine plătite, unele chiar sezoniere, cum sunt cele în agricultură, prin intermediul anunţurilor publicate în presă şi pe Internet, în ultima jumătate de an.

Poliţiştii au început ancheta în urmare înregistrării a 100 de reclamaţii de la cei înşelaţi. Astfel, marţi, poliţiştii au reuşit să-i aresteze pe cei doi învinuiţi, ca urmare a percheziţiilor efectuate acasă la aceştia.

„În urma percheziţiilor şi a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că învinuiţii, prin intermediul mass-media scrise şi on-line, timp de 6 luni, promiteau locuri de muncă în străinătate, pretinzând în schimb suma de 200 lei/persoană, ulterior virării sumelor de bani de către persoanele păgubite, cei doi învinuiţi nu mai depuneau niciun fel de diligenţe pentru onorarea anunţurilor şi nu mai răspundeau solicitărilor persoanelor păgubite”, se arată în comunicatul IPJ Sibiu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.