Daniel Constantin: Fermele familiale care vor intra în sistemul de impozitare ar putea fi sprijinite din fonduri europene

0

Fermele familiale care vor intra în noul sistem de impozitare ar putea fi sprijinite din fonduri europene pentru a-şi putea desface producţia obţinută în piaţă, a declarat, marţi, 29 ianuarie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

„Mâine în Guvern vreau să prezint o notă, şi sper să fie aprobată, prin care să definim şi să sprijinim prin PNDR dezvoltarea fermelor familiale, fie pe cele vegetale, fie pe cele din sectorul zootehnic. Sunt foarte mulţi crescători de animale dar şi foarte mulţi din vegetal, care vor intra în sistemul de impozitare. Aş vrea să vin cu măsuri complementare care să-i ajute pe aceşti oameni să facă investiţii şi să-şi desfacă producţia pe care o obţin”, a spus Constantin.

În cazul în care nota va fi aprobată, şeful MADR a precizat că săptămâna viitoare va intra în Guvern hotărârea care modifică eliberarea certificatului de producător şi reglementează activitatea în pieţele din România.

„Vom avea în pieţe activitate de desfacere pentru producătorii adevăraţi, dar şi pentru intermediari, care vor veni însă mai mult cu produse din import. Accesul în piaţă se va face în baza unui card pe care se identifică producătorul şi cantitatea sau suprafaţa de pe care a obţinut producţia respectivă, astfel încât să nu poată comercializa mai mult decât a obţinut. În felul acesta putem să le asigurăm micilor producători, care au trei capete şi obţin lapte şi brânză din producţia lor, propria piaţă de desfacere, respectiv propria masă în piaţă. Ulterior, vrem să ne îndreptăm cu acea finanţare din PNDR pentru modele de ferme familiale pe care le vom crea. Aceasta este modificarea principală pe care vreau să o fac PNDR în 2013″, a adăugat ministrul Agriculturii.

Constantin a spus că acest proiect nu este deocamdată discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene, dar consideră că ar putea obţine modificarea PNDR în vederea obţinerii finanţării. „Sper să fie agreată şi de reprezentanţii Comisiei Europene şi să putem să dezvoltăm ceea ce aşteptăm de 23 de ani şi anume fermele familiale, respectiv cei care nu produc suficient nici pentru autoconsum, nici pentru piaţă”, a adăugat şeful MADR.

Comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au avizat favorabil, marţi, bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe 2013 cu 37 de voturi ‘pentru’ şi 6 voturi ‘împotrivă’. Toate cele 94 de amendamente depuse pentru proiectul de buget al MADR din acest an au fost respinse.

Bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2013 se cifrează la 5,562 miliarde lei, în creştere cu 0,84% faţă de execuţia preliminată a anului 2012 de 5,516 miliarde lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.