Efectul pervers al gazului de şist

3 12

– În episoadele precedente am încercat să creionăm un tablou cât se poate de cuprinzător în ceea ce priveşte problematica gazului de şist la nivel mondial. Deşi în acest episod ar fi trebuit să trecem în revistă situaţia din Asia din acest domeniu, precipitarea lucrurilor în România ne-a obligat să revenim la plaiurile mioritice.

Dănuţ Dudu

Fracturarea hidraulică (sau fracking) este un procedeu care constă în injectarea la presiune ridicată în pământ a unei imense cantităţi de apă amestecată cu nisip şi compuşi chimici, pentru a sparge rocile şi a elibera gazul natural existent în acestea.

Metoda este utilizată ori de câte ori este descoperit un zăcământ de şisturi (roci laminate) în care se presupune că există gaz sau petrol (sau amândouă) şi este folosită atât pe mare, cât şi pe uscat.

Procedeul este extrem de controversat datorită problemelor de mediu care-l însoţesc, printre care cele mai des invocate sunt cele legate de poluarea apei freatice, a aerului, distrugerea unei uriaşe zone de teren sau producerea de cutremure consecutive.

În aceste condiţii, mişcările ecologiste consideră că exploatarea gazelor de şist ar trebui interzisă înainte de a se repeta catastrofa ecologică din 2010, când platforma petrolieră Deepwater Horizon a explodat în golful Mexic.

Mai mult, problema cea mai dificil de rezolvat o constituie tratarea apelor reziduale rezultate în urma procesului de fracturare.

În plus, companiile care folosesc această metodă secătuiesc zona de exploatare de uriaşe rezerve de apă, astfel încât una din probleme este dacă să se vândă sau nu acestor companii apa de care au nevoie în procesul de extracţie.

O decizie dificil de luat în condiţiile în care majoritatea staţiilor de epurare existente nu sunt capabile să trateze apa toxică rezultată în urma procesului de fraking. Folosirea clasicelor decantoare successive care permit separarea apei de reziduurile de genul nisipului nu sunt însă în stare să asigure decantarea metalelor grele şi a altor compuşi toxici existenţi în apele reziduale rezultate în urma exploatării gazelor de şist.

Argumentelor ecologiştilor li se răspunde cu argumente economice şi politice. În goană după profit atât companiile petroliere, cât şi anumite guverne, trec sub tăcere riscurile legate de exploatarea gazelor de şist, aducând în discuţie doar elementele care ţin de crearea de noi locuri de muncă, investiţii şi independentă energetică.

Pe de altă parte, până în acest moment nu se poate vorbi de o legislaţie internaţională unitară în acest domeniu, legiferarea exploatărilor de acest tip fiind apanajul ţărilor în care se află zăcămintele.

La nivel european, încercarea de a se adopta de către Parlamentul European a unui moratoriu la nivelul Uniunii s-a soldat cu un eşec, astfel încât majoritatea ţărilor au luat propriile decizii.

Unele dintre ele au interzis exploatarea gazelor de şist prin această metodă (în Bulgaria de exemplu, sub presiunea străzii, Parlamentul a votat un moratoriu pe acesta temă), în altele este permisă, în timp ce în România situaţia a evoluat rapid de la moratoriu la acordarea permisiunii de a demara procesul de exploatare.

Greu de spus care va fi impactul economic al explotării de la Păltiniş, comună Băceşti din judeţul Vaslui, dar acordul dat de Consiliul Judeţean pentru “efectuarea de lucrări de amenajare şi foraj pentru sonda de explorare Păltiniş” este un precedent periculos în domeniu (să nu uităm că Chevron – compania care va exploata acest zăcământ – mai are încă trei licenţe de acelaşi tip pe teritoriul României care, dacă ţinem cont de ultimele declaraţii ale premierului Victor Ponta vor intra în curând în linie dreaptă).

Chiar dacă, înainte de alegeri, Victor Ponta era în tabăra celor care militau pentru interzicerea acestor exploatări pe teritoriul României, imediat după revalidarea sa în funcţie, discursul său a început să se nuanţeze ajungând ca pe 25 ianuarie, în cadrul unei discuţii cu cititorii site-ului HotNews să afirme:

„Explorare, da. După confirmarea existenţei sau inexistenţei resurselor de gaz (aproximativ 5 ani) vom lua o decizie finală care presupune da, exploatăm gaze de şist, cu respectarea tuturor standardelor europene şi mondiale de protecţia mediului”.

Care standard? Care protecţie a mediului? Îşi mai aduce aminte cineva de protestele vasluienilor sau ale dobrogenilor speriaţi de pericolele explotării gazelor de şist? Se pare că nu!

 

Concurenţa – mama progresului?

Această volută a poziţiei politicianului Victor Ponta în raport cu exploatarea gazelor de şist, ajungând de la acuza adusă cabinetului Ungureanu în aprilie 2012 (conform căreia “Guvernul Ungureanu vinde ce a mai rămas din resursele României”) la actuala poziţie, are o posibilă explicaţie.

Făcând recurs la memorie, la momentul respectiv Victor Ponta preciza, fără echivoc, că acuzele au la bază “descoperirea de către presă a unor noi concesiuni privind exploatarea gazelor de şist… toate acestea într-o singură săptămână. USL constată că mandatul premierul Ungureanu… are legătură cu interese externe României şi care trebuie să se finalizeze cel mai târziu în noiembrie…”.

Asta era situaţia în acel moment pentru ca, acum, demararea acţiunilor de explorare pentru identificarea zăcămintelor de gaze de şist a ajuns să reprezinte una dintre priorităţile din sectorul energetic, potrivit programului de guvernare al USL.

Aceasta în condiţiile în care, după investirea din luna mai, Guvernul Ponta a impus un moratoriu pe extracţia de gaze de şist până la finalizarea studiilor europene privind impactul fracturării hidraulice asupra mediului.

La opt luni de la impunerea moratoriului, premierul Ponta şi-a schimbat radical poziţia, spunând că „ideea gazelor de şist trebuie tratată serios pozitiv”.

Care ar fi însă posibilele explicaţii ale repoziţionării USL-ului în această problemă?

Una dintre motivaţii poate ţine de rapoartele financiare ale companiei Gazprom (principalul furnizor de gaze naturale de import pentru România), rapoarte care atestă că acesta are oarece probleme datorate contractelor pe termen lung încheiate de acesta cu statele care beneficiază de gaz.

Problema rezidă din refuzul statelor respective de a mai plăti preţul discreţionar al Gazprom, până când preţul gazului livrat de colosul rus nu se va alinia cu preţul de pe piaţa liberă. Asta înseamnă pentru Gazprom reducerea consistenţă a profitului şi chiar preşedintele acestei companii a trebuit să recunoască faptul că exportul a scăzut în 2012 cu 8%. Iar pe termen lung, veştile sunt şi mai proaste, Gazprom pierzând încet şi sigur piaţa gazelor naturale din Europa.

Un alt motiv ar fi cel legat de semnarea la Davos de către compania ucraineană de gaz, Naftogaz, a unui contract în valoare de 10 miliarde dolari cu Royal Dutch Shel pentru exploatarea gazelor de şist din Ucraina.

Cu alte cuvinte, Ucraina doreşte să-şi obţină independenţa faţă de colosul rus Gazprom, care a reacţionat extrem de agresiv: la câteva zile după semnarea contractului acesta a remis Kievului o factură pentru gazul consumat în 2012 de nu mai puţin de 7 miliarde dolari.

Deşi executivul de la Kiev a protestat în faţa acestei situaţii, nu a putut însă să treacă sub tăcere că vor mai urma alte două contracte în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist: unul cu Chevron şi altul cu un consorţiu condus de ExxonMobil. Miza? Rezerve de gaz de şist estimate la 1,2 trilioane de metri cubi şi un contract de explorare a platoului continental din Marea Neagră, ceea ce ar putea aduce independenţa energetică mult visată de Ucraina.

În aceste condiţii, ţinând cont de explozia americană a exploatărilor de gaz de şist care au generat un plus de producţie pe această piaţă şi care a determinat reducerea preţului gazului natural, menţinerea de către executivul de la Bucureşti a actualului contract pe termen lung încheiat cu Gazprom este o opţiune prea puţin viabilă, în condiţiile în care există alternativa gazelor de şist.

Asta cu atât mai mult cu cât liberalizarea preţului gazelor impusă de FMI înseamnă o creştere nejustificată a preţului la gazele de producţie internă. Iată de ce, „ecologistul” Victor Ponta s-a transformat, peste noapte, în „petrolistul” Victor Ponta.

 

Şi, cu  mediul cum rămâne?

Întrebarea pe care şi-o pun toţi cei care ştiu cât de cât care sunt riscurile rezultate în urma exploatării gazelor de şist.

Într-un material precedent detaliam care sunt pericolele pentru mediul înconjurător, pericole identificate şi atestate de laborioase cercetări a unor prestigioase instituţii ştiinţifice.

Chiar dacă acestea sunt incomplete, nu pentru că savanţii nu ar dori să ducă la bun sfârşit studiile ci pentru că interesele economice prevalează împotriva celor de mediu, nu se poate contesta seriozitatea semnalului de alarmă tras de aceştia.

„Cea mai bună dovadă este cea care indică contaminarea generală a apei potabile pe un areal de un kilometru în jurul sondelor de gaze, precum şi faptul că procentul de gaze de evacuare şi gaz metan conferă gazului de şist o amprentă de gaz cu efect de seră mai mare decât orice alt combustibil fosil” sublinia Robert Howarth, profesor de ecologie şi biologie de mediu de la Universitatea Cornell în cadrul unui document elaborate de FEPS (Fundaţia pentru Apă Potabilă Sigură).

Documentul mai precizează că, în cadrul procesului de fraking, inventat iniţial pentru creşterea randamentului exploatărilor de gaz şi petrol aflate la limita exploatării, fracturarea solului se poate face de până la 14 ori în acest proces, cantitatea de apă consumată fiind între 10 şi 70 milioane de litri pentru fiecare puţ!

Faceţi singuri socoteala ce reprezintă această cantitate de apă şi ce riscuri prezintă pentru mediu deversarea acesteia în pânză freatică. Şi pentru ca să înţelegeţi mai exact care este pericolul, în urma analizelor şi testelor făcute în 2011 de Comisia pentru energie şi comerţ a Camerei reprezentanţilor din cadrul Congresului american au fost identificate în apele reziduale rezultate în urma exploatărilor gazului de şist o lungă listă de substanţe nocive, mare parte dintre ele cancerigene:

Şi pentru a elimina orice dubiu legat de veridicitatea acestui tabel, vă prezentăm şi facsimilul primei pagini a lucrării mai sus menţionate.

Ne oprim deocamdată aici, având speranţa că decidenţii se vor gândi mult mai bine când vor trece de la explorare la extracţia gazelor de şist: exploatarea lor.

(Va urma)

Dănuţ Dudu

CITITI SI

loading...
Citește și
3 Comentarii
  1. ioana maria spune

    In perioada de explorare – 5 ani, tehnologia folosita este cea uzuala, ca si la extragerea gazelor naturale, lucru care va dura 5 ani de zile dupa cum spune si articolul.

    In concluzie abia dupa 5 ani de acum incolo ne putem ingrijora si pune problema procesului de fracking, cand SI DACA se va decide trecerea la EXPLOATARE.

    „După confirmarea existenţei sau inexistenţei resurselor de gaz (aproximativ 5 ani) vom lua o decizie finală care presupune da, exploatăm gaze de şist, cu respectarea tuturor standardelor europene şi mondiale de protecţia mediului”

  2. Dan spune

    Stimata postaca pro-fracking, te invit in zona in care se pregateste dezastrul Sa mai vorbesti cand esti din locul sacrificat. Nu ti-ar fi rusine sa scoti asemenea ineptii pe gura!

  3. HanNaSolo spune

    Recomand pilotului de curse scurte dl. ponta sa citeasca despre Deepwater Horizon…Sunt doua posibilitati, una mai probabil ca alta, dl ponta nu stie ce declara si nu se informeaza,sau are partea leului din exploatarea gazelor de sist. In ambele cazuri regret ca Romania are un premier ca „dumnealui”, insa, se pare, romanii isi merita soarta

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata