MFP va începe în perioada următoare o analiză pentru reducerea CAS

0

Ministerul Finanţelor Publice va începe în perioada următoare o analiză pentru reducerea cotelor de contribuţii de asigurări sociale /CAS/, a declarat miercuri, la o conferinţă pe teme fiscale, secretarul de stat în MFP, Dan Manolescu.

,,Lucrurile pentru 2013 sunt aşezate, avem un buget construit pe cotele actuale. Nu cred că este bine să schimbăm CAS în timpul anului, ci începând cu un an fiscal nou’, a spus oficialul MFP.

Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale /CAS/ este un subiect complicat şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/ are nevoie de timp pentru a analiza efectele unei astfel de măsuri, a declarat marţi şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional /FMI/, Erik de Vrijer, într-un interviu acordat AGERPRES.

Oricum, susţine oficialul FMI, o astfel de măsură ar trebui să aştepte reluarea creşterii economice şi rezolvarea unor probleme existente pe piaţa muncii din România, cum ar fi rata de ocupare foarte scăzută a populaţiei.

‘Sunt probleme pe piaţa muncii care au nevoie de mai multă intervenţie şi care trebuie să aştepte creşterea economiei pentru a fi abordate. Mă gândesc, în particular, la rata scăzută de ocupare a populaţiei. În acest context, guvernul a actualizat planul naţional de ocupare, cu accent pe facilităţile de formare profesională, pe ucenicie, credem că este un pas bun pentru ajuta tinerii să găsească un job pe piaţa muncii. Am căzut de acord că vom analiza reducerea CAS şi a ceea ce trebuie făcut pentru a ajuta la crearea de noi locuri de muncă în anii următori. Avem nevoie de timp pentru a analiza acest lucru. Este un subiect complicat pentru că, dacă reduci CAS-urile la angajator, care sunt relativ ridicate, cum găseşti resurse să finanţezi sistemul de pensii sau de sănătate, să plăteşti indemnizaţiile de şomaj?’, a spus de Vrijer.

Şeful Misiunii FMI a subliniat că este important să nu existe disfuncţionalităţi în sistemul de protecţie socială şi în finanţarea sistemului de sănătate.

FMI va analiza dacă pot fi eliminate anumite exceptări de la plata CAS, dacă se poate lărgi baza de taxare sau dacă va fi nevoie de compensare prin alte venituri bugetare.

‘Suntem în favoarea unor taxe care nu au efecte negative pentru muncă sau investiţii – poate taxele de proprietate sau accizele’, a mai spus şeful Misiunii FMI, referitor la taxele care ar putea compensa o reducere a CAS.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.