Alegerea vicepreşedintelui CSM, amânată; desemnarea unui candidat în una din zilele următoare, susţine Hăineală

0

Alegerea vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii a fost amânată, miercuri, 30 ianuarie, din nou, după ce niciun judecător nu şi-a anunţat intenţia de a ocupa această funcţie, urmând ca în zilele următoare Secţia pentru judecători să-şi desemneze un candidat.

„În cadrul şedinţei de azi (n.r. miercuri), Secţia de judecători a adus la cunoştinţa plenului că au adoptat o serie de linii directoare pe care le vor avea în vedere în desemnarea unui candidat. Din ce înţeleg, Secţia de judecători doreşte să discute în interiorul secţiei pentru a-şi desemna un candidat şi din discuţiile cu Secţia de judecători am dedus că acest lucru se va întâmpla în una din zilele următoare. Dorim, sperăm şi le adresăm rugămintea, ca şi în plenul CSM, de a se decide asupra unui candidat în considerarea principiile pe care le-au enunţat”, a declarat şeful CSM, Oana Schmidt-Hăineală, la finalul şedinţei.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât adoptarea principiilor de legalitate şi transparenţă care vor sta la baza procedurii aflate în derulare de desemnare a conducerii CSM, în raport de care se impun a fi luate mai multe măsuri.

Printre acestea se numără dezbaterea prealabilă în cadrul Secţiei pentru judecători a candidaturii depuse pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM şi anunţarea acesteia într-un termen rezonabil.

„În vederea unei informări corecte a opiniei publice, ţinând cont de ultimele evoluţii din sistemul judiciar legate în special de numirea conducerii CSM, punem la dispoziţia mass-media Hotărârea nr. 94/29.01.2013 a Secţiei pentru judecători prin care membrii Secţiei au hotărât, în esenţă, adoptarea principiilor de legalitate şi transparenţă care vor sta la baza procedurii, aflate în derulare, de desemnare a conducerii Consiliului, în raport de care se impun a fi luate următoarele măsuri: dezbaterea/discutarea prealabilă în cadrul Secţiei pentru judecători a candidaturii depuse pentru funcţia de vicepreşedinte al CSM; anunţarea candidaturii într-un termen rezonabil; publicarea proiectului de candidatură pe site-ul CSM cu cel puţin 3 zile înainte de şedinţa de plen în care au loc alegerile pentru funcţia de vicepreşedinte; dezbaterea proiectului în cadrul şedinţei plenului în care se prezintă candidatura”, se arată într-un comunicat semnat de Horaţius Dumbravă, preşedinte al Secţiei pentru judecători desemnat, transmis miercuri .

Potrivit art. 24 din Legea 317/2004 privind CSM, această instituţie este condusă de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi dintre judecătorii şi procurorii prevăzuţi la art. 3 lit. a), care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit. Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului sunt aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 reprezentanţi CSM, cu votul majorităţii membrilor acestuia.

În hotărâre, Secţia de judecători precizează că aceste prevederi sunt reluate de art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a plenului Consiliului.

„Secţia constată că dispoziţiile referitoare la alegerea conducerii Consiliului sunt lacunare, motiv pentru care apreciază că se impune, de urgenţă, completarea Regulamentului, cu dispoziţii care să detalieze procedura de desemnare a vicepreşedintelui CSM în ceea ce priveşte depunerea candidaturii, proiectului şi publicitatea acestora. De asemenea, Secţia consideră necesară adoptarea unor principii de legalitate şi transparenţă care vor sta la baza procedurii de desemnare a vicepreşedintelui CSM, în deplină concordanţă cu strategia de întărirea a integrităţii în justiţie 2011-2016”, motivează în hotărâre CSM.

Pe ordinea de zi a şedinţei plenului s-a aflat alegerea vicepreşedintelui CSM, procedura fiind reluată din nou după ce judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ şi-au retras candidaturile săptămâna trecută, în contextul în care majoritatea instanţelor din ţară au votat pentru revocarea lor din funcţia de membru al Consiliului.

Alegerea vicepreşedintelui CSM, programată iniţial în şedinţa din 4 ianuarie, a fost amânată de mai multe ori.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.