Rovana Plumb: Prioritatea mea la Ministerul Mediului este de a pune banii europeni la lucru

0

Atragerea banilor europeni într-un procentaj cât mai mare, precum şi dezvoltarea de noi proiecte care vizează dezvoltarea unui mediu înconjurător cât mai prietenos şi curat reprezintă puncte importante ale agendei Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice /MMSC/ pe anul 2013.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre viitorul unor programe deja consacrate (‘Casa Verde’ şi ‘Rabla’), despre noutatea privind Timbrul de mediu, despre alocarea bugetară din acest an pentru ministerul pe care îl conduce, dar şi despre rolul extrem de important pe care îl are eco-educaţia în promovarea unui mod de viaţă cât mai sănătos.

AGERPRES: Doamnă ministru, începeţi anul 2013 cu o serie de planuri şi responsabilităţi. Care sunt, în viziunea dumneavoastră cele mai importante puncte de pe agenda de lucru?

Rovana Plumb: Cea mai mare prioritate a mea la Ministerul Mediului este aceea de a pune banii europeni la lucru. De aceea, programele noastre nu se bazează, în primul rând pe banii primiţi prin bugetul de stat, ci mai ales pe fondurile atrase prin POS Mediu, care trebuie să ajungă la comunităţi, în proiectele atât de necesare acestora. Dintre ele, mă gândesc în primul rând la cele 44 de contracte ce vizează lucrări de construcţie a infrastructurii de apă şi canal, în toate judeţele ţării. În paralel, se derulează şi 22 de contracte vizând infrastructura de colectare şi gestionare a deşeurilor, o altă prioritate absolută a ministerului.

Reciclarea este un punct slab al României, iar la acest capitol s-au strâns în anii trecuţi multe nerealizări. Ne luptăm cu un decalaj important faţă de Uniunea Europeană şi de aceea ne vom uni forţele cu diverşi parteneri din domeniul economic pentru a impulsiona puternic acest domeniu.

La iniţiativa Ministerului Mediului, în toamna anului trecut au fost puse bazele unui proiect prin care în centrele comerciale vor fi amplasate aparate de reciclare a sticlelor de plastic şi dozelor de aluminiu, în schimbul cărora cetăţenii vor primi un tichet valorificabil în magazin. În plus, vrem să finalizăm Strategia Naţională pentru Schimbările Climatice, să implementăm Strategia Naţională privind conservarea biodiversităţii 2013 – 2020. Revitalizarea Deltei Dunării prin managementul adaptativ este o direcţie importantă de acţiune. În Deltă, tot anul trecut, am creat o structură de control unică – numită Comisariatul Deltei – ce reuneşte toate organismele care până acum acţionau separat şi necoordonat. Acum vom începe să punem la lucru această structură şi să obţinem rezultate.

AGERPRES: Vorbeaţi la un moment dat despre necesitatea unei schimbări în ceea ce priveşte modul de derulare al Programului ‘Rabla’. La ce noutăţi v-aţi gândit şi când preconizaţi reînceperea unei noi etape?

Rovana Plumb: Ne dorim ca Programul ‘Rabla’ să continue şi în anul 2013. În ceea ce priveşte desfăşurarea programului, vrem să-l eficientizăm şi să identificăm soluţii mult mai bune pentru proprietarii de maşini vechi. Desigur, forma finală a programului va fi stabilită doar după aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, pentru anul 2013, al Administraţiei Fondului pentru Mediu. Voi prezenta viziunea integrată asupra proiectului atunci când aceasta va fi evaluată din toate punctele de vedere.

AGERPRES: Cât priveşte ‘Casa verde’, după un an 2012 de ‘stand-by’ şi doar cu o alocare financiară în vederea plăţii unor contracte mai vechi, ce pregăteşte Ministerul Mediului pentru 2013 pe acest segment?

Rovana Plumb: Programul ‘Casa Verde’ nu numai că este benefic mediului, dar este şi unul dintre cele mai populare programe desfăşurate de Administraţia Fondului pentru Mediu. Drept urmare, ne dorim lansarea unor noi sesiuni, însă o decizie clară va fi luată în perioada următoare. La ora actuală, există în analiză peste 10.000 de dosare depuse în anul 2011, continuându-se în acelaşi timp plata proiectelor deja implementate.

AGERPRES: Vorbim despre proiecte de mediu, de protecţie a mediului, de programe educaţionale, într-un cuvânt despre promovarea unei Românii mai verzi. Pentru asta, însă, este nevoie de un buget consistent care să facă posibilă punerea în aplicare a acestor planuri. Care sunt doleanţele dumneavoastră în privinţa bugetului pe 2013 la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi care sunt aşteptările în acest sens? Despre ce sumă vorbim în acest an pentru Mediu?

Rovana Plumb: Alocările bugetare reflectă viziunea Guvernului cu privire la priorităţi. Este un buget foarte echilibrat, care stimulează puternic investiţiile, care favorizează un domeniu extrem de subfinanţat în ultimii ani – Sănătatea – şi care pregăteşte cel mai ambiţios proces de atragere a fondurilor europene din istoria de şase ani a României în UE. Tocmai de aceea, la Ministerul Mediului nu ne bazăm pe alocările bugetare, ci ne construim proiectele pe posibilităţile de atragere a banilor europeni.

Ultimele luni au marcat o intensificare a eforturilor pentru o mai bună absorbţie a fondurilor europene, reflectată în rezultate concrete. Astfel, dacă în mai 2012 gradul de absorbţie pe POS Mediu era de 4,2%, la jumătatea lui ianuarie 2013 gradul de absorbţie se află la 12,88%. În privinţa sumelor, în proiectul de buget pe anul 2013, pentru Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice sunt prevăzute alocări bugetare în sumă de 2,209 miliarde lei, repartizate pe următoarele domenii: gospodărirea apelor (390,583 milioane lei), protecţia mediului (peste 1,671 miliarde lei), activitatea de meteorologie (45,405 milioane lei), silvicultură, piscicultură (101,311 milioane lei).

AGERPRES: Un alt deziderat în acest an este reprezentat de noua formă a atât de controversatei taxe auto. Concret, cum se va schimba modalitatea de calcul a taxei?

Rovana Plumb: Timbrul de mediu repară formulele greşite ale taxelor auto din ultimii ani, este prima formulă ce vizează în mod real poluarea şi se adaptează la realitatea din România. Prin noul timbru de mediu, se impune mult mai clar principiul ‘poluatorul plăteşte’. Se taxează mai ales emisiile generate de maşină. Până acum, în formula de calcul domina capacitatea cilindrică, dar aceasta este oricum taxată deja prin impozitul local.

Noul timbru de mediu va fi o taxă de mediu mult mai autentică, pentru că se calculează, în principal, în funcţie de emisia de CO2 (luate în calcul în întregime pentru timbru, faţă de 30% în legea în vigoare), înscrisă în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare. Pe scurt, noul timbru menţine cote similare celor din prezent pentru maşinile cu tehnologie Euro 5 (în multe cazuri cotele scad, iar în unele cazuri cresc), şi măreşte cotele pentru maşinile cu tehnologii Euro 4 şi Euro 3. Pentru maşinile cu tehnologii mai slabe (Euro 2, Euro 1 şi non-Euro), pentru că vorbim de maşini mai vechi, cu durată mult mai mică de funcţionare, timbrul de mediu va scădea.

Aici este o diferenţă importantă faţă de taxa actuală, care nu includea scăderi importante la acest capitol şi se ajungea ca, pentru maşini foarte vechi, să fie virtual imposibilă vânzarea din cauza valorilor foarte mari ale taxei. Aş vrea să mai spun încă o dată: România nu va fi invadată de maşini second hand foarte vechi (non-Euro), din simplul motiv că acestea reprezintă un procent foarte mic în totalul importurilor de autoturisme second hand din România!

 Adevăratul pericol de poluare este reprezentat de maşinile Euro 3 şi Euro 4, care vor fi în circulaţie mai mult timp, şi care vor fi taxate mai mult. Pentru maşinile cu tehnologie Euro 6, precum şi pentru maşinile hibride şi electrice, Timbrul este zero! Deci, statul român oferă acest stimulent celor care doresc achiziţionarea de astfel de maşini. Ne-am inspirat din modele funcţionale în spaţiul comunitar, dar am luat în calcul condiţiile specifice României – puterea de cumpărare şi nivelul de trai, în primul rând. Timbrul de mediu este în linie cu reglementările europene, adaptat realităţii româneşti şi ţine cont de toate faţetele acesteia.

AGERPRES: În plan extern, la nivelul Comisiei Europene, care mai sunt infringement-urile pe care România trebuie să le rezolve în acest an? Ne mai putem aştepta la mustrări din partea forului european pe alte teme legate de mediu, în 2013?

Rovana Plumb: De la preluarea mandatului, din mai 2012 şi până în prezent, am reuşit rezolvarea a 14 din cele 15 infringementuri preluate de la guvernarea PDL. În această perioadă, am construit o relaţie foarte bună cu Comisia Europeană şi comisarii de resort sau cei cu care colaborăm frecvent, astfel încât comunicăm foarte bine. Chiar dacă pot apărea anumite întârzieri birocratice ori neclarităţi, ele sunt soluţionate foarte simplu, datorită acestui dialog foarte bun. Proba relaţiei noastre excelente cu Comisia au fost progresele foarte mari în absorbţia de fonduri pe POS Mediu.

AGERPRES: Crearea zonei Lacului Văcăreşti ca arie urbană protejată se va concretiza în acest an? În ce stadiu se află acest proiect?

Rovana Plumb: Reprezentanţii National Geographic, alături de specialiştii Academiei Române, coordonează în această perioadă studiul de fundamentare ştiinţifică. Odată cu finalizarea studiului, va urma procedura în vigoare privind acest tip de proiect. Conform procedurii, ministerului îi revine rolul de a analiza acest studiu odată finalizat, alături de alte documente. Fiecare etapă a acestui parcurs va fi anunţată public. Ştiu că este un proiect de mare interes pentru bucureşteni în primul rând, şi el are tot suportul meu. Mă bucur că partenerii noştri de la National Geographic, cei care se ocupă coordonarea acestei etape, au adus în atenţia publică un loc atât de special al Capitalei şi al României.

AGERPRES: Care mai sunt proiectele noi avute în vedere, mai ales pe partea de eco-educaţie?

Rovana Plumb: Educaţia ecologică este pentru mine o prioritate personală. În 2012 am încheiat un protocol cu Ministerul Educaţiei pe care, împreună cu partenerii noştri Environ, Ecorom, EcoTic şi alţii, am început deja să-l punem în aplicare. El vizează învăţarea grijii faţă de natură prin joc, adică printr-o formulă foarte accesibilă celor mici.

Urmărim să familiarizăm cât mai mulţi copii cu principiile ecologiei şi ale stilului de viaţă prietenos faţă de mediu. Vrem ca aceşti copii, de la cele mai mici vârste, să înveţe ce înseamnă protecţia naturii, ce înseamnă colectare selectiva, cum se pune în practica şi să ducă aceste deprinderi mai departe în şcoală, în mediul social, acasă. Ei reprezintă generaţiile de mâine şi ei trebuie să ştie să trăiască în armonie cu mediul. Pregătim cetăţenii ‘eco’ de mâine, pentru ca şi România anilor viitori să fie cât mai ‘verde’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.