Ce nu vrem să ştim despre pui şi peşte

Puiul şi peştele sunt adesea încadraţi la categoria “un fel de carne mai benefică”. Foarte des întâlnim expresia: “Nu mănânc carne, dar mănânc pui sau peşte.” Deoarece nu sunt mamifere, concepţia este aceea că puiul şi peştele nu aduc atât de multe toxine în organism precum celelalte animale.

Sarah Miller a povestit pentru Grist.org un experiment pe care l-a făcut pe propria sa piele: şi-a propus să nu mai mănânce niciun fel de carne timp de şase săptămâni, însă, după doar două săptămâni, a descoperit că puiul şi peştele deveniseră “tentaţiile” ei cele mai mari.

Astfel că singura cale de a-şi potoli apetitul a fost aceea de a se informa, astfel încât să ajungă să nu-şi mai dorească să mănânce carne. Treptat, a ajuns să afle diferite lucruri referitoare la modul în care puii şi peştii erau trataţi  şi să descopere că, în ciuda aspectului impecabil de sub ambalaj, această carne nu era nici curată şi nici foarte sănătoasă.

În urma acestei munci de căutare, Sarah Miller a prezentat cele mai interesante şi  pertinente informaţii pe care le-a descoperit despre pui şi peşte.

 

Pui

  • Puii sunt de obicei crescuţi într-o zonă de dimensiunea unei bucăţi de hârtie pentru fiecare pasăre. La o fermă de creştere a puilor, s-a descoperit faptul că 33.000 de păsări erau crescute într-o cameră de 13 m lăţime şi 150 m lungime.
  • Procesul de sacrificare a puilor avea mai mulţi paşi. Puii erau luaţi de picioare şi înghesuiţi în lăzi transportate către punctul de sacrificare. Aproximativ 30% din toate păsările vii care ajung la abator au oasele rupte. Puii sunt apoi agăţaţi de picioare şi traşi apoi printr-o baie electrificată, astfel încât, atunci când ajung la următoare etapă, aceea de tăiere, păsările să nu se zbată foarte mult.
  • Puii sunt opăriţi pentru a îndepărta penele. Multe pasări au defecat atunci cand erau ucise şi, în mod natural, fecalele ajung în apă. De aici a apărut şi termenul de “supă de fecale”, foarte popular în rândul activiştilor vegetarieni. Anumite păsări au fost sacrificate necorespunzător, aşa că ajung vii în apa opărită.
  • Există multe informaţii referitoare la carnea de pui şi la boli. În cartea lui Jonathan Safran Foer, publicată în 2009 şi intitulată “Mâncând animale”, acesta citează câteva informaţii cu privire la o serie de inspecţii realizate de Scott Bronstein pentru Atlanta Journal-Constitution: “În fiecare săptămână milioane de pui plini de puroi galben, pătaţi cu fecale verzi, contaminaţi cu bacterii dăunătoare sau afectaţi de infecţii pulmonare sau cardiace, tumori canceroase sau afecţiuni ale pielii, sunt ambalaţi pentru a fi vanduţi către consumatori.”

 

Peşte

  •  Peştii din crescătorii trăiesc într-un mediu extrem de aglomerat, unde respiraţia este un proces foarte dificil. Peştii ajung să se mănânce între ei. Există tone de păduchi marini, iar feţele multor peşti sunt afectate de aceşti paraziţi. Acest lucru se întâmplă atât de des, încât acest fenomen a dobândit şi un nume: “coroana morţii”.
  • Dacă peştii sunt prinşi pe o linie de pescuire (pescarii amplasează mii de linii cârlig în ocean pe care le verifică periodic), aceştia pot rămâne în acel loc ore întregi, murind din cauza rănilor. Peştii prinşi cu ajutorul năvoadelor trase de o barcă (peştele adus din plase uriaşe trase prin apele oceanului, de cele mai multe ori, timp de câteva ore), au parte de o moarte prin sufocare sau strivire. Ultima metodă importantă de capturare a peştelui se face cu ajutorul unei plase numită “purse seine” (plasă lungă sau poşetă).

Iată descrierea lui Foer: “Un zid de plasă este desfăşurat în jurul unei zone ţintă şi, odată ce zona este încercuită, fundul năvodului este comprimat. Peştele prins în plasă şi orice altă creatură din vecinătate sunt atunci trase împreună şi remorcate pe puntea bărcii”. Ca şi în alte metode de pescuit, peştii au parte de o moarte lentă prin sufocare sau hemoragii din cauza branhiilor tăiate. Şi există numeroase dovezi potrivit cărora peştii simt durerea.

Lucrurile în privinţa puiului sunt destul de simple şi clare şi totul se referă la două cuvinte: baie electrificată. Sarah Miller povesteşte că după ce a aflat aceste lucruri, a promis cuiva că va găti pui, însă a trebuit să îşi încalce promisiunea, fiindcă nu îşi putea scoate din minte aceste două cuvinte. Miller spune că “în primul rând, aş vrea să îi avertizez pe toţi cunoscuţii mei că le voi povesti despre baia electrificată personal şi în al doilea rând, pot spune că înţeleg de ce unii vegetarieni par a fi lipsiţi de umor”.

Miller povesteşte că a început să plângă atunci când a auzit cum mor peştii atunci când sunt prinşi sau cum trăiesc în crescătorii. Împărtăşind aceste lucruri apropiaţilor săi, se aştepta ca toată lumea să fie îngrozită de aceste realităţi, însă toţi au ridicat din umeri spunând: “Sunt doar peşti”.

Un peşte are nevoie de aproximativ 14 minute pentru a muri prin sufocare. Miller mai subliniază şi ideea că nu ne gândim niciodată să “pescuim” cu un cârlig un câine, dar nu avem nicio problemă să facem acest lucru unui peşte.

Prin urmare, se pune următoarea întrebare: “Este suferinţa provocată de o moarte lentă un lucru nemilos în cazul oricărei fiinţe, sau numai în cazul anumitor animale?”

Loading...
loading...
Citește și
3 Comentarii
  1. Sergiu spune

    Răspunsul e simplu.
    Suferința provocate de o moarte lentă e nemiloasă doar pentru oameni. Pentru orice alt animal e cât se poate de normală.
    Fie câini, fie pisici, fie vaci, porci, cărpioare, pești, rațe, cai, melci.

  2. je spune

    Bun….dar n-am priceput nimic!
    „Deoarece nu sunt mamifere, concepţia este aceea că puiul şi peştele nu aduc atât de multe toxine în organism precum celelalte animale. ”
    De unde reiese din articol ca puiul si pestele sunt toxice? Am inteles…sunt crescuti si sacricati in conditii insalubre. Dar de aici pana la a fi toxici sau ne-comestibili e cale lunga.

  3. MG spune

    Pai sa-i mancam vii atunci, daca nu morti!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.