Furnizorii de servicii de dezintoxicare se pot înscrie online pentru a fi găsiţi mai uşor de pacienţii dependenţi

Mai multe instituţii care asigură servicii de dezintoxicare sau tratamente psihiatrice s-au înregistrat, în ultimele şase luni, într-o aplicaţie online pe site-ul Agenţiei Naţionale Antidrog pentru ca toţi pacienţii dependenţi de droguri sau alcool să ştie unde să se adreseze pentru tratament, precizează un comunicat al Agenţiei remis marţi.

„Utilizatorii aplicaţiei sunt instituţii sau specialişti care doresc să refere un caz sau să fie cunoscuţi ca furnizori de servicii, aparţinători ai consumatorilor de droguri sau alcool interesaţi de servicii de asistenţă pentru dependenţă sau consumatorii de droguri sau alcool în căutarea unui tratament”, informează ANA.

Furnizorii de servicii se înregistrează, printr-o procedură on-line foarte simplă, în mod gratuit şi voluntar.

„Pentru popularizarea acestei aplicaţii de utilitate publică, Agenţia Naţională Antidrog îşi dă acordul pentru ca linkuri către aplicaţie să fie postate pe site-urile instituţiilor care îşi manifestă dorinţa în acest sens, printr-o simplă solicitare scrisă”, precizează comunicatul.

Pe parcursul celor şase luni de la implementarea şi postarea aplicaţiei pe site-ul ANA, la nivel naţional 60 de instituţii (54 de instituţii de stat, patru organizaţii neguvernamentale şi două organizaţii private) s-au înscris în baza de date a instituţiilor de asistenţă în domeniul dependenţei, iar o organizaţie guvernamentală a solicitat şi a primit permisiunea de a posta pe site-ul propriu un link către aplicaţie. Din cele 60 de instituţii înscrise, 58 asigură servicii fără plată şi două cu plată.

Cele 60 de instituţii asigură simultan servicii de diferite tipuri cum ar fi tratamentul psihiatric, asistenţă psihologică, asistenţă socială şi altele.

Astfel, la nivel naţional, patru instituţii asigură servicii de dezintoxicare, şapte oferă tratament psihiatric, 11 – tratament substitutiv, 42 – asistenţă psihologică, 39 – asistenţă socială, 43 – asigură servicii de tip reducerea riscurilor asociate consumului, trei asigură servicii tip comunitate terapeutică.

De asemenea, tot din cele 60 de instituţii există un centru rezidenţial de asistenţă, un centru de zi, trei oferă asistenţă medicală în regim de spitalizare, 22 oferă asistenţă medicală ambulatorie, nouă asigură servicii tip centru de asistenţă integrată în adicţii, 34 oferă cursuri de formare a specialiştilor, 24 oferă cursuri de formare pentru beneficiari consumatori de droguri, 57 asigură servicii de prevenire a consumului şi 21 facilitează grupuri de auto-suport.

Totodată, instituţiile se adresează atât consumatorilor de droguri, cât şi consumatorilor de alcool.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.