Originea murdară a fluorului din apă

De ce ar plăti un oraş pentru a-şi forţa rezidenţii să înghită deşeuri industriale dăunătoare, fără niciun motiv?, se întreabă Windsorstar.com.

V-aţi întrebat vreodată de unde provine fluorul adăugat la apa potabilă? Acesta este un derivat industrial numit acid hidrofluorosilicic şi provine de la epurarea coşurilor de fum ale fabricilor de îngrăşăminte. Aşa cum scrie doctorul Hardy Limeback într-o scrisoare către consiliul local, “mi se pare absurd că deşeurile toxice industriale sunt transportate la unităţile de tratare a apei în cisterne mari şi picurate în apa potabilă din marile oraşe”.

Limeback este stomatolog şi fostul director de stomatologie preventivă de la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii Toronto, care a studiat efectele fluorului asupra dinţilor şi oaselor. De asemenea, acesta a făcut parte şi din subcomitetul Academiei Naţionale Americane de Ştiinţe privind fluorul din apa potabilă.

Limeback a fost o autoritate renumită privind fluorul, care de multe ori a fost citat de oficialii departamentului de sănătate care apărau fluorizarea, până când nu a mai putut ignora cercetările. În 1999, acesta şi-a schimbat poziţia cu privire la această problemă şi şi-a cerut scuze facultăţii şi studenţilor săi, spunând că i-a indus în eroare “în mod neintenţionat”.

 

  • De ce şi-a schimbat poziţia?

“Iniţial am fost îngrijorat de faptul că acumularea cronică de fluor de pe dinţi cauzează fluoroză dentară, iar în cazul oaselor determină schimbări ale sistemului scheletic. O asemenea posibilitate m-a determinat să încep cercetarea la Universitatea din Toronto”, a declarat acesta într-un interviu.

“Apoi, am aflat că deşeurile industriale erau folosite pentru a fluoriza apa potabilă. Substanţele chimice folosite în peste 90% din oraşele din America de Nord sunt fluorosilicate: sunt contaminate cu arsenic şi particule radioactive care pot declanşa dezvoltarea cancerului şi care nu au fost niciodată testate ca nivel de siguranţă în cazul oamenilor”.

Fluoroza are nişte efecte ireversibile, pătând dinţii copiilor, iar numărul cazurilor a crescut semnificativ în ultima vreme. Nimeni, nici măcar adepţii fluorizării apei, nu contestă faptul că această afecţiune este provocată de fluor. Limeback o numeşte “un marker biologic pentru otrăvirea cu fluor”.

Principala sursă a acestei probleme de sănătate este apa cu fluor. Boala este mai gravă în oraşele unde apa este fluorizată şi mai redusă în localităţile unde s-a oprit adăugarea de fluor în apa potabilă.  Municipalităţile din New Hampshire sunt obligate să scrie pe facturile la apă avertismente referitoare la fluoroză.

Dacă fluorul este dăunător pentru smalţul dinţilor, atunci trebuie să îţi pui întrebarea dacă fluorul este sau nu dăunător şi pentru oase. Studiile sugerează că fluorul se acumulează în oase, odată cu vârsta, făcându-le mai fragile şi creşte riscul fracturilor de şold la cei mai în vârstă. Fluorul a fost asociat şi cu un coeficient de inteligenţă mai redus, cu efecte negative asupra glandei tiroide şi pineale şi cu un risc crescut de dezvoltare a cancerului osos.

Oamenii care au realizat aceste studii sunt de la instituţii precum Academia Naţională de Ştiinţe şi Consiliul Naţional de Cercetare din SUA şi de la Şcoala pentru Sănătatea Publică Harvard. Există laureaţi cu Premiul Nobel care se opun fluorizării apei.

Totuşi, mulţi oficiali ai sănătăţii publice continuă să apere fluorizarea, spunând că “este nevoie de dovezi foarte puternice” pentru a opri acest proces.

Doctorul James Beck, un medic pensionat din Calgary, care a avut succes în ceea ce priveşte determinarea consliului din oraşul său să oprească adăugarea de fluor în apa potabilă a spus că “orice oficial al departamentului de sănătate publică cu minim de responsabilitate va recunoaşte că există dubii referitoare la siguranţa fluorului şi, chiar şi cu aceste dubii, guvernele continuă să ofere această substanţă oamenilor, până când cineva le va spune cu o certitudine absolută că fluorul este toxic? Nu prea are sens.”

Oficialii se tem de o creştere a incidenţei cariilor dentare dacă oraşele opresc fluorizarea apei potabile. Însă fluorul ajută la prevenirea cariilor atunci când atinge dintele, nu când este ingerat. Iar numărul de carii a scăzut considerabil în ţările dezvoltate din jurul lumii, indiferent dacă se practică sau nu fluorizarea apei (cea mai mare parte a Europei nu fluorizează apa). Acest lucru se datorează faptului că există pastă de dinţi cu fluor, lapte fortificat cu vitamina D, penicilină care ucide bacteria ce provoacă cariile dentare, o igienă orală mai bună şi acces la îngrijire stomatologică.

La un moment dat, adăugarea de fluor la apa potabilă era considerată cea mai bună metodă de a te asigura că toată lumea primeşte o îngrijire egală, însă acum, procesul este privit drept o acţiune cu multe riscuri abuzive.

Unii oameni, cum ar fi muncitorii în construcţii şi atleţii care muncesc în căldură puternică, beau multă apă. Unii, cum ar fi cei cu insuficienţă renală nu pot elimina fluorul în mod corespunzător. Cei care au o alimentaţie săracă sunt mai predispuşi la riscurile fluorului. Iar unii oameni nu îşi permit să cumpere apă îmbuteliată pentru a evita consumul de apă fluorizată.

Fluorul este clasificat drept “un medicament neautorizat” şi totuşi este administrat fără consimţământul persoanelor, fără o avertizare cu privire la riscurile existente, iar efectele substanţei nu sunt monitorizate. Nu s-ar face aşa ceva cu niciun alt medicament de pe piaţă.

 

  • Atunci de ce instituţiile de sănătate publică continuă să sprijine fluorizarea?

“Pentru a-şi salva reputaţia”, spune Limeback. “Toată lumea crede că aceste instituţii au dreptate deoarece sunt sprijinite de multe alte organizaţii care cred la rândul lor că aceste grupuri oficiale au dreptate”. Totuşi nicio astfel de organizaţie “nu face o cercetare proprie sau teste clinice pentru a dovedi siguranţa fluorului, iar segmente mari din literatura privind toxicitatea flurorului sunt ignorate”.

Credibilitatea şi reputaţia lui Limeback au fost atacate atunci când şi-a schimbat părerea  cu privire la această problemă. S-a pensionat de la academie mai repede, din cauza acestei situaţii.

Rămâne perfect valabilă nedumerirea lui Beck: “Chiar şi cu aceste dubii, guvernele continuă să ofere această substanţă oamenilor, până când cineva le va spune, cu o certitudine absolută, că fluorul este toxic? Nu prea are sens.”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.