Coca-Cola a lansat o nouă campanie plină de informaţii eronate referitoare la “combaterea obezităţii”

– Când vine vorba de Coca-Cola şi campaniile sale publicitare, esenţa acestora este foarte bine redată de un vechi proberb românesc care spune că “lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.

 Recent, compania a lansat o nouă  campanie publicitară prin care vrea să convingă publicul de preocuparea sa activă pentru combaterea obezităţii. Ideea esenţială pe care o promovează este aceea că învingerea obezităţii este o chestiune care ţine de numărarea caloriilor.

Însă această teorie este complet falsă, deoarece nu toate caloriile sunt la fel, iar obezitatea apare ca rezultat al consumului exagerat din tipul greşit de calorii, relatează Mercola.com.

Se pare că acum, Coca-Cola, brandul principal de băuturi carbogazoase din întreaga lume, conştientizează că pierde războiul informaţiilor şi încearcă să se reorienteze şi să îndrepte atenţia consumatorilor spre cele 180 de băuturi fără calorii (numite “dietetice”) ale companiei.

Ei bine, acest lucru nu va rezolva problema obezităţii. Din contră, îndulcitorii artificiali determină o îngrăşare şi mai mare decât zahărul obişnuit sau siropul de porumb bogat în fructoză.

 

  • De ce numărarea caloriilor nu funcţionează

Doctorul Robert Lustig, un expert al efectelor zahărului asupra metabolismului, explică faptul că fructoza este “izocalorică, dar nu şi izometabolică”. Acest lucru înseamnă că poţi obţine aceeaşi cantitate de calorii din fructoză sau glucoză, fructoză şi proteine sau fructoză şi grăsimi, dar efectul metabolic va fi complet diferit, în ciuda faptului că numărul de calorii este acelaşi. Acest aspect este unul esenţial, care trebuie înţeles.

Fructoza este, de fapt, mult mai dăunătoare decât alţi carbohidraţi, deoarece, majoritatea se transformă direct în grăsime, atât în ţesutul adipos, cât şi în ficat. Iar acesta este motivul pentru care numărarea caloriilor nu funcţionează. Atâta timp cât continui să mănânci fructoză şi cereale, îţi programezi corpul să creeze şi să depoziteze grăsimea.

Mai mult, cercetarea realizată de doctorul Richard Johnson, de la Universitatea Colorado şi autorul mai multor cărţi de specialitate, demonstrează că o cantitate mare de alimente şi prea puţine exerciţii fizice nu sunt singurii factori responsabili pentru luarea în greutate.

Mai degrabă, de vină este zahărul care conţine fructoză şi care provoacă obezitatea, nu prin calorii, ci prin activarea “comutatorului adipos”, o adaptare biologică puternică ce determină celulele să acumuleze grăsimi, anticipând greşit că va urma o perioadă de “sărăcie” (sau hibernare).

Potrivit doctorului Johnson, “dacă poţi învăţa cum să controlezi “comutatorul” specific localizat în centrul fiecărei celule, mitocondria, atunci deţii cheia în ceea ce priveşte lupta împotriva obezităţii”.

 

  • Băuturile fără calorii sau cu un conţinut caloric redus contribuie la problema obezităţii

În timp ce consumul de băuturi carbogazoase a scăzut, consumul de băuturi “dietetice” îndulcite în mod artificial a crescut, potrivit unui raport din data de 11 octombrie 2012.

Industria a convins oamenii că băuturile dietetice sunt o alegere mai sănătoasă deoarece nu conţin calorii. Totuşi, dacă eşti îngrijorat în ceea ce priveşte greutatea şi sănătatea, trecerea la îndulcitori artificiali nu este o mişcare prea inteligentă.

Cercetările ştiinţifice arată că băuturile dietetice nu sunt chiar “nevinovate”. De exemplu, două studii, publicate în 2011, au asociat băuturile dietetice cu rezultate precare ale indicatorilor sănătăţii. În cadrul unui studiu, persoanele care consumau unul sau multe sucuri carbogazoase dietetice pe zi experimentau creşteri în zona taliei care erau de şase ori mai mari decât a persoanelor care nu consumau astfel de băuturi dietetice.

Un al doilea studiu a descoperit că aspartamul creşte nivelul zahărului din sânge în cazul şoarecilor predispuşi la diabet.

Dimensiunea taliei nu este doar o problemă de estetică, ci şi un indicator puternic al acumulării de grăsime viscerală, un tip periculos de grăsime în jurul organelor interne, care este asociată cu diabetul de tip 2 şi afecţiuni cardiace. Dimensiunea taliei este un predictor mult mai precis al riscului cardiac decât indicele masei corporale.

În urmă cu aproape opt ani, cercetătoarea Sharon P. Fowler, a descoperit că riscul de obezitate este de 41% la un consum de băuturi carbogazoase de o doză/zi.

Pentru consumatorii de băuturi dietetice, în mod regulat, riscul de a deveni supraponderal sau obez era de:

  • 26% pentru mai mult de o jumătate de doză pe zi
  • 32,8% pentru una până la două doze pe zi
  • 47,2% pentru mai mult de două doze pe zi
  • Ce impact are asupra greutăţii corporale diminuarea aportului de zahăr?

Cercetarea arată că reducerea consumului de zahăr poate ajuta la slăbit. Oamenii de ştiiinţă au examinat rezultatele a 71 de studii referitoare la consumul de zahăr şi grăsimea corporală. Durata studiilor a variat între două săptămâni şi un an.

Potrivit autorilor “în testele adulţilor care nu au avut un control strict al aportului alimentar, aportul redus de zahăr alimentar a fost asociat cu o diminuare a greutăţii corporale de 0,80 kilograme. Aportul crescut de zahăr a fost asociat cu o creştere în greutate de 0,75 kilograme”.

 

  • Creşterea vertiginoasă a obezităţii

Obezitatea este rezultatul unor alegeri nepotrivite în ceea ce priveşte stilul de viaţă şi, din păcate, autorităţile nu fac mare lucru cu privire la difuzarea informaţiilor corecte despre alimentaţie şi sănătate.

Este foarte greşit atunci când corporaţiile lansează reclame care te induc în eroare (deoarece sinceritatea nu e în favoarea industriei băuturilor şi alimentelor procesate), dar atunci când guvernul trece de partea lor şi devine un susţinător al propagandei corporative, lucrurile devin şi mai grave.

Citește și
1 Comentariu
  1. diana spune

    Cola Zero creste glicemia. Sunt diabetici care au facut hiperglicemie severa din cauza informatiei eronate ca nu ar contine glucide. Cautati pe net…..Pentru cei ce au un regim strict al glucidelor o astfel de omitere poate sa fie fatala.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata