Carne de cal, descoperită în produse comercializate în Austria şi Norvegia

Carne de cal a fost descoperită în Austria, în produse etichetate drept ‘tortellini cu carne de vită’ ale companiei germane Gusto GmbH, a anunţat vineri Agenţia austriacă pentru sănătate şi siguranţă alimentară (AGES), precum şi în Norvegia, în lasagna vândută sub marca First Price în magazinele grupului norvegian NorgenGruppen, potrivit unui comunicat al acestei companii.

‘AGES informează, la cererea Ministerului Sănătăţii, că în produsul Tortelloni Rindfleisch al companiei germane Gusto GmbH a fost descoperită o parte nedeclarată de carne de cal’, potrivit unui comunicat.

Citeste si:  Jurnalistul şi scriitorul Iulian Tănase premiat în Austria

Produsul era comercializat în Austria în magazinele lanţului german de distribuţie Lidl Austria GmbH.

Tot vineri, grupul norvegian de distribuţie NorgesGruppen a anunţat că a primit o confirmare potrivit căreia a fost găsită carne de cal în lasagna vândute în magazinele sale. Produsele au fost retrase apoi de pe rafturi.

‘NorgesGruppen a primit o confirmare definitivă astăzi, vineri 15 februarie, că lasagna (vândute sub marca) First Price conţineau carne de cal’, a indicat grupul într-un comunicat, anunţând astfel primul caz confirmat în Norvegia de înşelăciune cu privire la tipul de carne utilizat.

Citeste si:  Revocarea lui Cristi Danileţ din CSM, decisă cu majoritatea voturilor în adunarea generală a judecătorilor

‘NorgesGruppen a retras imediat lasagna First Price de pe rafturile magazinelor sale la sfârşitul săptămânii trecute, după apariţia unor bănuieli privind utilizarea cărnii de cal în producţia alimentară europeană’, a adăugat grupul.

Joi, agenţia franceză de luptă împotriva fraudei a indicat că afacerea implică 750 de tone de carne în peste 4,5 milioane de produse alimentare vândute în 13 ţări europene.

Astfel de produse, care conţineau carne de cal, au fost de asemenea descoperite în Marea Britanie, unde au fost detectate primele cazuri, precum şi în Germania, Elveţia şi Franţa, în centrul scandalului fiind societatea franceză Spanghero.

Citeste si:  Daimler va construi un nou model Smart împreună cu Renault

Spanghero a fost desemnată joi de către guvernul francez drept principal responsabil al scandalului cărnii de cal etichetate în mod eronat drept carne de vită în produse alimentare congelate, iar autorizaţia ei sanitară a fost suspendată.

Uniunea Europeană a decis să lanseze o campanie de testare a ADN-ului în toate statele membre şi să încredinţeze Europolului coordonarea anchetelor poliţieneşti.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata