Toxină cancerigenă în laptele din Balcani

Autorităţile sârbe au decis ca unele mărci de lapte să fie retrase de la vânzare, în pofida unor afirmaţii anterioare potrivit cărora calitatea laptelui este sigură, deşi produsul este contaminat cu o toxină care ar putea cauza cancerul, informează Associated Press.

Hotărârea de miercuri survine în contextul creşterii nemulţumirii publice provocate afirmaţiile conform cărora autorităţile medicale ar fi ascuns, timp de mai multe săptămâni, rezultatele unor teste de laborator care arată că o mare parte din laptele vândut în Serbia conţine o concentraţie mare de aflatoxină, o formă de mucegai care poate cauza cancer dacă este cosumat în doze mari.

Documentul guvernului nu precizează mărcile care au fost retrase.

În Croaţia, au fost retrase de pe piaţă patru mărci de lapte din cauza contaminării cu aflatoxine.

Concentraţii mari de toxine au fost descoperite şi în unele probe recoltate din lapte ce a fost vândut în Slovenia, Bosnia şi Macedonia.

Mai mulți oficiali din domeniul sănătății au declarat că laptele este sigur pentru consum și că alfatoxina (o ciupercă pusă în legătură cu hrana alterată a animalelor) nu este nocivă în doze mici, refuzând să retragă, deocamdată, de pe piață sortimentele de lapte. Asociația Națională a Consumatorilor din Serbia a transmis că până în prezent au fost testate 17 sortimente de lapte, iar în cazul a 13 dintre ele nivelul toxinei atingea limita superioară admisă, fără a o depăși.

Consumatorii acuză însă oficialii că le ascund gravitatea problemei, în condițiile în care un lider regional din domeniul agriculturii (Goran Jesic) a postat pe site-ul personal faptul că 29 din 35 de mostre de lapte testate în Serbia aveau niveluri ridicate de alfatoxină. În doze mari, aceasta din urmă poate cauza cancer, în special de ficat.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata