Ministrul Daniel Constantin a semnat la Copenhaga un acord de cooperare în sectorul zootehnic cu Consiliul Danez al Agriculturii

Ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, a semnat marţi, 26 februarie, la Copenhaga un acord de cooperare în sectorul zootehnic cu Consiliul Danez al Agriculturii şi Alimentaţiei.

„Semnarea acestui acord este un pas important în colaborarea româno-daneză în domeniul agriculturii. Intenţionăm să beneficiem cât mai mult posibil din experienţa pe care o are fiecare stat membru al UE în special în domeniul zootehniei, dar şi să îmbunătăţim relaţiile economice cu celelalte state”, a afirmat Dan Constantin după semnarea acordului.

Documentul este axat pe cooperarea ştiinţifică şi instituţională pentru a crea condiţii favorabile şi pentru a furniza sprijin specific activităţii din cadrul industriei zootehnice.

Părţile vor facilita transferul de cunoştinţe şi tehnologii cu scopul de îmbunătăţire a managementului fermelor de creştere a animalelor şi industria alimentară relevantă în domenii cum ar fi laptele şi produsele lactate, sectorul cărnii de vită şi de porc.

Constantin a anunţat formarea unui grup de lucru româno-danez care se va întâlni anual.

Prima reuniune ar urma să aibă loc în vara acestui an la Bucureşti.

Preşedintele Consiliului Danez al Agriculturii şi Alimentaţiei, Martin Merrild, a arătat că ţara sa are o tradiţie îndelungată în relaţiile cu România şi a afirmat că mulţi studenţi români de la facultăţile de agricultură au urmat cursuri în Danemarca.

„Avem multe companii daneze care au investit în România şi acum suntem cu toţi colegi în UE, dar şi concurenţi în acelaşi timp”, a afirmat Martin Merrild. El şi-a exprimat convingerea că fermierii români şi danezi îşi vor extinde cooperarea.

„Cred că prin semnarea acestui acord vom sprijini ceva ce deja este în derulare”, a concluzionat oficialul danez.

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.