Bruxellesul doreşte înăsprirea sancţiunilor şi a controalelor în caz de fraudă alimentară

0

Bruxellesul doreşte înăsprirea sancţiunilor aplicabile în caz de fraudă alimentară şi întărirea controalelor ce trebuie efectuate în cursul unei crize asemănătoare celei referitoare la carnea de cal etichetată drept carne de vită, a declarat joi comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, Tonio Borg, relatează AFP.

”Scandalul arată importanţa controalelor adecvate şi a sancţiunilor în scop de descurajare” în caz de fraudă alimentară, a declarat Borg în faţa Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European.

”Pentru a întări caracterul disuasiv” al sancţiunilor, ”Comisia /…/ le va cere statelor membre să introducă sancţiuni financiare, aplicabile în caz de încălcare intenţionată a regulilor din domeniul lanţului alimentar, la un nivel care să compenseze câştigul financiar vizat a fi obţinut prin încălcarea legislaţiei”, a adăugat el.

”Chiar în cazul unei probleme de etichetare, trebuie să existe posibilitatea de a acoperi câştigurile realizate de operator: singura perspectivă de a avea mai mult de pierdut decât de câştigat ar putea avea un efect disuasiv suficient”, a precizat el.

Bruxellesul doreşte, de asemenea, întărirea controalelor care trebuie efectuate în toate etapele lanţului agroalimentar ”în caz de risc’‘, a declarat Borg.

Aceste dispoziţii vor fi conţinute într-un ”pachet legislativ substanţial privind lanţul alimentar, sănătate animală şi sănătate vegetală”, care ar trebui prezentate în primăvară de către serviciile lui Tonio Borg, a explicat purtătorul de cuvânt al comisarului, Frédéric Vincent.

”În acest pachet va exista o reglementare ce vizează întărirea siguranţei pe parcursul lanţului agroalimentar, îndeosebi printr-o mai bună armonizare în ce priveşte sancţiunile financiare aplicabile în cazul unei încălcări intenţionate şi prin obligativitatea testelor suplimentare în caz de criză”.

Odată prezentat, pachetul legislativ va fi examinat de Parlamentul European şi Consiliu, care le reprezintă pe cele 27 de state membre. Procesul nu se va încheia până la finalul mandatului actual al Comisiei, în mai 2014.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.