Canalul Bucureşti-Dunăre, printre priorităţile lui Sorin Oprescu pentru atragerea de fonduri europene

0

Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov încearcă să atragă fonduri europene în valoare de aproape 4 miliarde de euro în viitoarea perioadă de programare 2014-2020, majoritatea proiectelor fiind deja realizate, a declarat joi, la Bruxelles, primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, după sesiunea de comunicări de la Comisia Europeană (CE) la care au participat edili din 20 de capitale europene.

Sorin Oprescu a declarat că proiectele vizează, pe de o parte, infrastructura municipiului şi, pe de alta, coridorul care va face legătura între Bucureşti şi Dunăre.

‘Sunt pachetele pentru oraş, mă refer la continuarea infrastructurii şcolare, continuarea infrastructurii medicale, mă refer la construcţia de locuinţe sociale. Acestea sunt nevoile oraşului la modul cel mai serios. Privind macro, ne îndreptăm către ceea ce va însemna viitoarea regiune cu capitala la Bucureşti, ceea ce va însemna culoarul şi coridorul de ieşire către Dunăre pentru a putea să săvârşim ceea ce ne-am propus noi de mai mulţi ani de zile, intrând în Consiliul Dunării, asta prin sprijinul şi prin amabilitatea primarului Vienei, a dlui /Michael/ Haupl’, a declarat Oprescu pentru presa română de la Bruxelles.

El a adăugat că gaza reuniunii de joi, comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn, a arătat toată deschiderea pentru proiectul canalului Dunăre-Bucureşti. Primarul general susţine că a venit momentul ‘să vorbim despre ce înseamnă canal Dunăre-Bucureşti, despre ce înseamnă Bucureşti port la Dunăre, să vorbim de ceea ce înseamnă dezvoltare turistică de o parte şi de alta a acestui canal, ce înseamnă dezvoltare a locuinţelor şi a birourilor şi ridicarea la civilizaţie a întregii zone care acum face parte fie din Ilfov, fie din Giurgiu, să vorbim că salba de lacuri dezvoltată în sud nu a fost folosită niciodată la potenţialul ei, pentru că am vrut noi, nu am vrut, în anii care au trecut Bucureştiul s-a dezvoltat spre nord’.

În opinia lui Sorin Oprescu, ‘sudul capitalei reprezintă ceea ce înseamnă cel puţin viitorii 9-10-11 ani de dezvoltare continuă pentru ca Bucureştiul să poate să respire şi să se înscrie, împreună cu regiunea metropolitană, într-un pol de dezvoltare adevărat’.

În ceea ce priveşte nivelul fondurilor europene pe care Bucureştiul le poate angaja, primarul general a precizat că este vorba de ‘aproape 4 miliarde de euro’.

‘Nu cred că este imposibil să-i obţinem, majoritatea proiectelor sunt făcute, rămâne acum persuasiunea noastră şi modul de a convinge oamenii că într-adevăr cetăţenii României au nevoie de asta. Mă refer la partea de regiune în care este şi Bucureştiul’, a spus Sorin Oprescu.

În ceea ce priveşte actuala perioadă de programare, Sorin Oprescu a cuantificat fondurile europene atrase de capitală în ultimii ani la circa 600 de milioane de euro. ‘Bucureştiul a atras acum 270 de milioane de euro în faza a doua la staţia de epurare Glina, mă refer la redistribuire la perioada 2013-2015, şi am pregătit o serie întreagă de proiecte pentru 2014-2020. Avem o viziune despre dezvoltare până în 2035, avem posibilitatea de a ne sprijini pe banii ăştia’, a adăugat el.

În ceea ce priveşte proiectul canalului Dunăre-Bucureşti, Oprescu susţine că se bucură de sprijinul administraţiilor din porturile de la Dunărea de Jos. ‘Aici se adaugă şi Brăila şi Galaţiul, iar oamenii ăia sunt absolut în regulă, şi-au făcut speranţe, şi-au făcut o serie întreagă de proiecte şi eu cred că nu este momentul ca Uniunea să nu dea liber speranţei oamenilor, însă unei speranţe sustenabile şi unei dezvoltări sustenabile’, a apreciat primarul capitalei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.