Fermierii români au primit din fonduri europene peste 4,24 miliarde de euro, în ultimii şase ani

0

Sprijinul financiar acordat fermierilor români din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA) a depăşit 4,24 miliarde de euro, în perioada 2007-2012, circa 86% din această sumă, respectiv 3,65 miliarde euro, reprezentând plăţi efectuate în cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS), a anunţat, vineri, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

De asemenea, în perioada menţionată, APIA a efectuat plăţi în valoare de 1,75 miliarde euro pentru măsurile delegate de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) – Axa II, respectiv pentru sprijinul în zona montană defavorizată, pentru zone defavorizate, altele decât zona montană şi pentru plăţile de agro-mediu.

Măsurile prevăzute în Axa II a PNDR (2007 – 2013) sunt finanţate din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR) şi nu au alocare financiară anuală, pentru acestea fiind prevăzută o sumă totală alocată pentru întreaga perioadă de programare de 2,097 miliarde euro.

În 2013, campania de depunere a cererilor de sprijin pe suprafaţă se va derula în perioada 1 martie – 15 mai 2013, respectiv 10 iunie, cu penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Pachetul financiar prevăzut pentru pentru plăţile pe suprafaţă se ridică la 1,264 miliarde de euro, în 2013, în creştere faţă de anul trecut cu peste 21% când a totalizat 1,043 miliarde de euro. Cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă va fi de 145,07 euro pe hectar, cu 25,41 euro mai mult decât alocarea anului 2012 de 119,66 euro/ha. Cu toate acestea, în anul de campanie 2012, a fost aplicat un coeficient de reducere liniară de 0,9011, datorită creşterii suprafeţelor solicitate la plată peste nivelul negociat cu UE, fermierii primind astfel 107,82 euro/hectar.

Cererile depuse la APIA în campania 2012 au totalizat 1,21 milioane, acestea vizând o suprafaţă de 9,27 de milioane de hectare.

Sprijinul financiar acordat fermierilor români pe suprafaţă din fondurile europene a crescut de la 50,5 euro pe hectar în anul 2007, la 91,2 euro în 2011, 107 euro în 2012 şi va ajunge la 142 de euro pe hectar în 2013.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.