Papa Benedict al XVI-lea – biografie

0

Papa Benedict al XVI-lea, în latină Benedictus PP. XVI (Joseph Alois Ratzinger) s-a născut la 16 aprilie 1927, la Marktl am Inn (Bavaria), în dieceza de Passau. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Traunstein, un sat situat aproape de graniţa cu Austria, la 30 km. de Salzburg.

Joseph Ratzinger studiază Teologia şi Filosofia la Şcoala Superioară de Filosofie şi Teologie din Freising şi la Universitatea din München (1946-1951). La 29 iunie 1951 este hirotonit preot, împreună cu fratele său mai mare, Georg Ratzinger. Un an mai târziu începe să predea la Şcoala Superioară de Filosofie şi Teologie din Freising. În anul 1953 devine doctor în Teologie, iar în 1957 se califică pentru predarea în învăţământul superior, cu dizertaţia ‘Teologia istoriei a Sf. Bonaventura’. După ce predă Dogmatică şi Teologie fundamentală la Şcoala Superioară de Filosofie şi Teologie din Freising, îşi continuă cariera didactică la universităţile din Bonn (1959-1963), Münster (1963-1966), Tübingen (1966-1969) şi Regensburg, până în anul 1977. La aceasta din urmă a fost şef al Catedrei de Dogmatică şi vicepreşedinte al Universităţii.

Joseph Ratzinger a luat parte la cel de-al doilea Conciliu al Vaticanului (1962-1965), în calitate de consilier al Arhiepiscopului din Köln, cardinalul Joseph Frings. În martie 1977, a fost numit arhiepiscop de München şi Frisingen, iar în iunie 1977 a fost ridicat la rangul de cardinal de către Papa Paul al VI-lea. La 25-26 august 1978, a făcut parte din Conclavul care l-a ales Papă pe cardinalul Ioan Paul I. Acesta l-a numit Trimis Special la cel de-al III-lea Cogres Mariologic Internaţional, care a avut loc la Guayaquil, Ecuador, în perioada 16-24 septembrie. În luna octombrie a aceluiaşi an a făcuat parte din Conclavul care l-a ales Papă pe cardinalul Ioan Paul al II-lea.

A fost relator al celei de-a V-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Arhiepiscopilor din 1980, pe tema: ‘Misiunea familiei creştine în lumea de azi’ şi preşedinte delegat al celei de-a VI-a Adunări Generale Ordinare din 1983, pe tema ‘Reconcilierea şi penitenţa în misiunea Bisericii’. La 25 noiembrie 1981, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe cardinalul Ratzinger în funcţia de Prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei şi Preşedintele Comisiei Pontificale Biblice şi al Comisiei Pontificale Teologice Internaţionale. Cardinalul Ratzinger funcţionează ca preşedinte al Comisiei pentru prepararea Catehismului Bisericii Catolice (1986-1992). La 6 noiembrie 1998, a fost ales vicedecan al Colegiului Cardinalilor, iar la 30 noiembrie 2002 a fost ales Decan al Colegiului Cardinalilor. În 1999 a fost Trimis Special al Papei la celebrarea celui de-al XII-lea centenar de la înfiinţarea Diocezei de Paderborn, Germania, care a avut loc la 3 ianuarie.

Cardinalul Ratzinger a condus oficierea slujbei religioase cu ocazia funeraliilor Papei Ioan Paul al II-lea, la 8 aprilie 2005.

În după amiaza zilei de 19 aprilie 2005 a fost ales Papă, cel de-al 265-lea din istoria Bisericii Romano Catolice, luând numele de Benedict al XVI-lea, ca omagiu pentru Sfântul Benedict din Nursia, întemeietorul ordinului benedictinilor, şi pentru Papa Benedict al XV-lea (1914-1922), denumit şi ‘Papă al păcii’. Alegerea numelui de Benedict are importanţă simbolică. Ziua de naştere a noului Papă, 16 aprilie, este sărbătoarea Sfântului Benedict Iosif Labre (26 martie 1748 – 16 aprilie 1783) cunoscut ca Sfântul Pelerin.

În acelaşi timp, Papa Benedict al XVI-lea are funcţia de episcop al Romei şi şef al statului Vatican. Ales la vârsta de 78 de ani, este cel mai în vârstă Papă ales de la Papa Clement al XII-lea, în 1730, şi primul pontif german de la olandezo-germanul Adrian al VI-lea (1522-1523). Este al optulea Papă german; primul a fost Papa Grigore al V-lea (996-999). Ultimul Papă cu numele de Benedict, Papa Benedict al XV-lea a servit ca Pontif din 1914 până în 1922, pontificatul său fiind legat de Primul Război Mondial.

Papa Benedict al XVI-lea conduce Biserica Catolică în linia predecesorului său, insistând pe necesitatea menţinerii unităţii Bisericii. Una dintre priorităţile pontificatului său a vizat restabilirea relaţiilor diplomatice ale Vaticanului cu R.P Chineză. Beijingul nu are relaţii cu Vaticanul din 1951 şi le permite catolicilor din China să frecventeze bisericile sprijinite de stat care nu recunosc autoritatea Papei. Vaticanul estimează la circa 8 milioane de credincioşi catolici în China care frecventează bisericile clandestine, comparativ cu 5 milioane care frecventează lăcaşurile de cult catolice oficiale.

Papa Benedict al XVI-lea a ales ţara sa natală, Germania, pentru prima sa vizită în străinătate, desfăşurată în perioada 18-21 august 2005 la Koln, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului. Cea de-a doua vizită în străinătate a Papei Benedict al XVI-lea a avut loc în Polonia, ţara natală a predecesorului său, Ioan Paul al II-lea, în perioada 25-28 mai 2006. Alte călătorii apostolice au fost: Croaţia (4-5 iunie 2011); Spania, la Madrid, ocazionată de sărbătorirea Zilei Mondiale a Tineretului, aflată la cea de-a XXVI-a ediţie, (18-21 august 2011), Germania (22-25 septembrie 2011), Benin (18-20 noiembrie 2011) şi Mexic şi Cuba (23-29 martie 2012).

Papa Benedict al XVI-lea a celebrat prima sa Liturghie de Paşti la 16 aprilie 2006, dată care a coincis cu cea de-a 79-a aniversare a sa. A convocat primul Consistoriu al Pontificatului său la 24 martie 2006, când a numit 15 noi cardinali. La 18 februarie 2012, în cadrul celui de al patrulea Consistoriu din pontificatul său, Papa Benedict al XVI-lea a numit 22 de noi cardinali în Colegiul Cardinalilor, printre care şi Preafericitul Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma.

Papa Benedict al XVI-lea oficiaza slujba de Anul Nou la Basilica Sf. Petru din Vatican, 31 decembrie 2012, FOTO AP/Andrew Medichini

Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte fluent germana, italiana, franceza, engleza, spaniola şi latina. Este autor a numeroase cărţi şi monografii pe teme religioase, de morală şi filosofie. În timpul întregii sale activităţi de până acum a rămas fidel principiilor sale morale şi religioase, apărând cu consecvenţă dogmele Bisericii Catolice. A primit numeroase distincţii Doctor Honoris Causa (Colegiul St. Thomas din St. Paul, Minnesota, 1984; Universitatea Catolică din Lima, 1986; Universitatea Catolică din Eichstätt, 1987; Universitatea Catolică din Lublin, 1988; Universitatea din Navarre, 1998; Libera Universitŕ Maria Santissima Assunta din Roma, 1999; Facultatea de Teologie a Universităţii din Wrocław, Polonia, 2000).

La 11 februarie 2013, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat că Papa Benedict al XVI-lea se va retrage la 28 februarie 2013.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.