Premierul Ponta: Le reproşez miniştrilor că suntem sclavii unui aparat birocatic din ministere; posibile demiteri

0

Premierul Victor Ponta a declarat joi că le reproşează membrilor Cabinetului său, implicit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, că sunt sclavii unui aparat birocratic din ministere şi nu a exclus posibilitatea unor demiteri, după apariţia în presă a unui proiect de ordonanţă de urgenţă privind concedieri colective la companii energetice, retras ulterior la cererea şefului Guvernului.

„Le reproşez tuturor miniştrilor – şi i-am reproşat şi domnului Vosganian – că suntem la două luni şi ceva de la preluarea mandatului în noul Guvern (…) şi încă suntem sclavii – începând cu mine – că suntem sclavii unui aparat birocratic din ministere, care lucrează foarte prost, care lucrează foarte neprofesionist şi că îi sprijin să facă din acele ministere nu nişte aparate birocratice care întotdeauna spun ‘nu’ şi eventual generează tot felul de neînţelegeri, ci să facă un sprijin pentru miniştri”, a afirmat Victor Ponta, la România TV.

El a precizat că nu a scris Varujan Vosganian ordonanţa în cauză, ci „nişte oameni din minister”.

Întrebat dacă va fi cineva demis pentru apariţia proiectului de OUG în presă, Victor Ponta a răspuns: „Probabil că în cadrul Ministerului Economiei. (…) Sunt funcţionari de pe vremurile nu ştiu căror guverne, unii sunt de douăzeci de ani, alţii de zece ani, alţii de cinci, care s-au învăţat că ‘cine nu munceşte nu greşeşte’ şi cu cât spui mai des ‘nu se poate’, cu atât scapi de răspundere”.

Premierul a spus că va „ţine biciul pe aparatul central” atât cât poate şi şi-a exprimat speranţa că situaţia se va îmbunătăţi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.