Rovana Plumb: România vrea să realizeze schimburi de experienţă cu Suedia privind implementarea sistemului de achiziţii publice verzi

1

România doreşte să realizeze schimburi de experienţă cu Suedia din punct de vedere al implementării sistemului de achiziţii publice verzi şi al aplicării eficiente a conceptului de dezvoltare durabilă, a declarat, joi, ministrul Mediului, Rovana Plumb, într-o întâlnire cu ambasadorul Suediei în România, Anders Bengtcen.

Potrivit unui comunicat al Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pe agenda discuţiilor dintre Rovana Plumb şi Anders Bengtcen s-au aflat preponderent subiecte din domeniul dezvoltării durabile, în special organizarea în luna martie la Bucureşti a Forumului Symbio City, un concept care reflectă toate cunoştinţele şi experienţa suedeză în abordarea dezvoltării durabile.

În context, Rovana Plumb a subliniat necesitatea protejării consumatorilor vulnerabili din România în ceea ce priveşte utilizarea resurselor de energie regenerabilă.

„România şi Suedia au o colaborare foarte bună, care trebuie valorificată la adevăratul potenţial. Ne exprimăm dorinţa de a învăţa din bogata experienţă a Suediei în ceea ce priveşte utilizarea surselor de energie alternativă. Deşi România a folosit în ultimii ani tot mai mult acest concept de resursă energetică, preţul energiei electrice plătit de consumatorii finali a tot crescut. Dorim să protejăm oamenii şi prin intermediul acestor surse alternative de energie să beneficieze şi ei cu adevărat de avantajele acestor tehnologii şi să plătească astfel un preţ mai mic”, a spus aceasta.

În plus, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice a trimis, prin intermediul ambasadorului Anders Bengtcen, o scrisoare către omologul său suedez, Lena Ek, pentru a-şi manifesta recunoştinţa în urma întâlnirilor bilaterale avute de cele două delegaţii în cadrul celei de-a 27-a sesiuni a UNEP de la Nairobi şi, totodată, pentru a-şi exprima intenţia unei strânse colaborări pe viitor între cele două ministere.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. catalina spune

    D-na Rovana P.
    Sint ing hydro care a lucrat intr-un mare instit hydro-ISPH,de 23ani in suedia lucrat cu mediu si apoi prof ma/st nat.
    Ave-ti nevoie de ajutor cu placere va ajut aici si chiar va invit;imi pare rau de tara Romaneasca,distrusa!
    aveti email unde ma puteti contacta cu salutari prietenesti catalina

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.