ANSVSA: Chifteluţele comercializate în magazinul IKEA din România nu conţin carne de cal

0

Chifteluţele comercializate în magazinul IKEA din România nu conţin carne de cal, a anunţat, luni, 4 martie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/.

„Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a finalizat analizele pentru chifteluţele comercializate în magazinul IKEA din România, iar rezultatul a fost negativ pentru carne de cal”, se arată într-un comunicat al ANSVSA, remis luni.

În data de 25 februarie, reprezentanţii autorităţilor competente ale Republicii Cehia au informat că au depistat carne de cal în compoziţia unui produs comercializat de către IKEA Group.

Inspectorii ANSVSA, în condiţiile absenţei unei notificări oficiale prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, s-au autosesizat şi au prelevat probe atât din chifteluţe cât şi din alte produse din carne, comercializate de către magazinul IKEA din România.

Retailerul a anunţat săptămâna trecută că a decis scoaterea temporară de la vânzare a chifteluţelor din magazinul din Băneasa, pentru o verificare suplimentară, deşi produsele testate pozitiv cu urme de carne de cal nu au ajuns la vânzare în vreun restaurant Ikea din România.

„Chifteluţele testate pozitiv cu urme de carne de cal din Republica Cehia nu au ajuns niciodată la vânzare în vreun restaurant IKEA (nici în România). Produsele au fost temeinic verificate de către colegii din Suedia responsabili pentru produsele din magazinele IKEA, împreună cu furnizorul nostru global. Totuşi, noi am decis scoaterea temporară a chifteluţelor de la vânzarea din magazinul din Băneasa pentru verificarea suplimentară”, a precizat Cornel Oprişan, retail manager Ikea România.

ANSVSA a anunţat că România nu a fost notificată prin Sistemul Rapid de Alertă despre chifteluţele care conţineau carne de cal comercializate în Republica Cehă prin reţeaua Ikea Group. Procedura aplicabilă Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF) prevede ca autoritatea competentă a unui stat membru, care suspicionează existenţa unui situaţii periculoase pentru sănătatea publică cu privire la alimente şi furaje, să informeze Comisia Europeană prin intermediul acestui sistem.

După ce datele sunt analizate se transmit notificări de alertă către statele implicate, precum şi informaţii privind produsul, producătorul, natura riscului, lotul (sau loturile), data producerii şi lista statelor membre unde a fost distribuit produsul.

Un stat membru inclus pe această listă va lua măsurile legale, care pot include retragerea de la comercializare, distrugerea produsului sau reexpedierea acestuia către ţara de origine.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.