Drumul către civilizaţie trece şi prin… timpan

0

Începutul de an 2013 a venit cu o veste menită să dea fiori reci unei întregi generaţii de tineri şi mai puţin tineri petrecăreţi, dar mai ales patronilor de restaurante, terase, cluburi şi alte „locaşuri ale pierzaniei” din Centrul Vechi bucureştean: edilul-şef al urbei, Sorin Oprescu era hotărât să le facă program obligatoriu de odihnă nocturnă, impunând închiderea teraselor la ora 22 – tocmai când limbile încep să se dezlege a vorbă, dopurile sar, iar berea, vinul şi alte licori aducătoare de voie-bună curg temeinic şi cu spor în pahare.

Dan Bărboi

Iniţiativa a fost degrabă condamnată de proprietarii teraselor în cauză, având drept exponenţi două nume grele – actorul Mugur Mihăescu şi veselul poet Mircea Dinescu – dar şi de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii, prin persoana preşedintelui său, fostul ministru Dan Matei Agathon, cunsocut mai ales ca promotor al defunctului proiect Dracula Park.

Acesta din urmă s-a grăbit chiar să catalogheze iniţiativa fostului său coleg de partid Oprescu drept „o întoarcere la comunism, când restaurantele se închideau la ora 22.” „Turiştii, fie români, fie străini, nu sunt duşmanii Bucureştiului şi ar trebui încurajaţi să vină, să stea şi să cheltuie cât mai mult în Centrul Istoric”, a adăugat Dan Agathon.

Probabil că, dacă i-ar fi ieşit proiectul cu vampiri, ar fi aplaudat iniţiativa edilului şef şi ar fi invitat întreaga suflare turistică să caute distracţii nocturne în parcul tematic al fiorosului Dracula. Aşa însă, nici fostul ministru nu a ezitat deloc să calce într-unul din cele mai frecvente locuri comune din limbajul public al ultimilor 20 de ani: tot ce nu ne place e „comunist”, de la politicienii opuşi celor pe care i-am votat (oricare ar fi ei) şi până la legile privind, în cazul de faţă, respectarea orelor de linişte.

Termenul de „comunist” pare să fi devenit, la noi un fel de „yahoo” din “Călătoriile lui Gulliver în Ţara Cailor”, în care desemna tot ce era rău pe insula respectivă. Evident, din scandal nu puteau să lipsească şi politicienii, în cazul de faţă cei de la PDL, care nu au ratat ocazia de a-l taxa pe cel care le-a „suflat” Capitala de sub nas de două ori.

Prin vocea fostului prefect Mihai Atanasoaei, democrat-liberalii au anunţat o campanie de strângere de semnături menită să blocheze „proiectul primarului general de a impune reguli absurde centrului istoric”.

Absurde sau nu, regulile în cauză par să fie folosite cu succes în alte oraşe din ţară, unde nu provoacă asemenea pasiuni, iar locuitorii şi patronii de restaurant le acceptă fără reţinere. Un astfel de exemplu este Sibiul, unde „ funcţionează foarte bine orarul cu ora de închidere 24,” după cum a declarat arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Într-un final, totul s-a dovedit o furtună într-un pahar cu apă, deoarece la finele lunii februarie Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a respins sec propunerea lui Oprescu, iar patronii teraselor din Centrul Vechi pot respira uşuraţi: rămâne în vigoare vechiul regulament care le permite să ţină deschis până la 4 dimineaţa, cu respectarea normelor în vigoare (inclusiv cele legate de poluarea sonoră maximă de 50 dB pe durata nopţii în zone rezidenţiale).

Prinse în vârtejul dezbaterilor şi incriminărilor reciproce, cele două tabere par să nu fi observat un amănunt care mi se pare esenţial: ca de obicei, punem caii înaintea căruţei.

Mai precis, primăria vrea să închidă terasele, ca surse de poluare fonică, în loc să ia măsurile prevăzute deja de legislaţia existentă, pentru a asigura respectarea orelor de linişte publică, dar lăsând terasele să funcţioneze (e drept fără muzică, sau cu muzică în surdină pe durata nopţii), astfel încât „să împace şi capra şi varza”.

Oricum, un lucru este clar: nici aici nu suntem originali, pentru că disputa dintre edili şi patronii de restaurante este prezentă pe toate meridianele şi a făcut deja multe victime.

 

  • Comunism? Deloc. Doar aplicarea legii!

În democraţii mult mai vechi şi mai stabile ca a noastră, respectarea normelor de convieţuire şi – mai ales – a legii nu este nici pe departe privită drept o întorcere la comunism, ci reprezintă regula jocului, iar cei care se opun sunt sancţionaţi.

În Statele Unite sunt sute de astfel de cazuri în fiecare an. Un exemplu relativ recent este cel al lui Jason Vicks, proprietarul Kalu Asian Kitchen din Charlotte, Carolina de Nord, care a fost arestat anul trecut pentru depăşiri repetate ale nivelului maxim de poluare fonică la restaurantul său.

Într-un final, el a fost pus în libertate pe o cauţiune de 1.200 dolari şi a fost amendat pentru nerespectarea regulilor privitoare la orele de linişte. Tot din Charlotte ne parvine încă o confirmare că, în comunităţile americane, legile se respectă la virgulă. În August 2011, reverendul Phillip Benham a fost arestat şi acuzat de încălcarea regulilor de poluare fonică pentru că… protesta împotriva unui festival Gay Pride folosind un megafon prea puternic.

 

Schimbăm coordonatele, dar rămânem tot pe pământ american, mai precis la Delray Beach, Florida, unde în noiembrie 2012 s-a declanşat o „revoltă” a proprietarilor de restaurante împotriva regulilor de poluare fonică impuse de municipalitate, considerate „draconice”. Astfel, în septembrie trecut primăria a crescut masiv nivelul amenzilor pentru depăşirea limitei de poluare fonică: 1.000 dolari la prima abatere, 5.000 la a doua şi 15.000 la următoarele încălcări ale regulilor de convieţuire.

Iar cum nimic nu este nou sub soare, proprietarii de restaurante din însorita comunitate americană rezonează la unison cu confraţii lor de pe malul Dâmboviţei: „Din perspectiva noastră, am muncit din greu ca să punem pe picioare o economie de noapte. Ar fi ridicol să omorâţi găina cu ouă de aur,” a afirmat o reprezentantă a Downtown Development Authority, organizaţie fiscală cu rolul de a promova zona centrală a oraşului.

Şi tot Florida este scena unei alte bătălii purtate zilele acestea, pe aceeaşi temă. În Sarasota, un orăşel din statul menţionat, muzicieni, proprietari de restaurante şi magazine, sprijiniţi de puternica organizaţie de apărare a drepturilor civice American Civil Liberties Union (ACLU) au lansat, în februarie anul acesta, o ofensivă menită să-i convingă pe edilii locali că ar fi momentul să schimbe regulile privitoare la folosirea muzicii amplificate în spaţii deschise. „Familia mea locuieşte la Sarasota de patru generaţii şi vedem cum mulţi muzicieni sunt obligaţi să părăsească această comunitate. Este ridicol,” a acuzat unul dintre instrumentiştii care şi-ar dori să cânte pe terasele restaurant, dacă regulile drastice care limitează poluarea fonică ar permite acest lucru.

 

Nici măcar bătrâna capitală a jazzului, New Orleans, oraş care trăieşte şi respiră în ritmul muzicii, nu a reuşit să scape neatins de valul reglementărilor privitoare la zgomotul urban.

O nouă ordonanţă, adoptată de municipalitate anul trecut, obligă restaurantele, barurile şi discotecile din Cartierul Francez să poziţioneze orice difuzor sau sursă de muzică amplificată de interior la cel puţin 10 picioare (~3 metri) distanţă de orice fereastră sau uşă care se poate deschide, indiferent de volumul muzicii, şi le interzice să utilizeze difuzoare de exterior. Şi aici proprietarii se plâng că măsura i-ar putea duce la faliment, însă asociaţiile cetăţeneşti o aplaudă ca promotoare a unei civilizaţii urbane decente.

 

Dincolo de ocean, în Marea Britanie, problema poluării fonice este la fel de acută. Un prim exemplu vine din Molesey, un orăşel situat în Surrey, unde Antonio Mingoia, proprietarul Latino Steak House a fost condamnat să plătească 20.000 de lire pentru că „şi-a terorizat vecinii cu muzica lui intolerabil de puternică,” după cum scrie un ziar local.

Contravenientul şi-a recunoscut fapta şi a acceptat să achite amenda de 15.000 lire şi cheltuieli de judecată de 5.000 lire. „Nu avem nicio problemă cu restaurantele care oferă programul muzical nocturn, însă rezidenţii din zonă nu trebuie să suporte un nivel excesiv al zgomotului,” a afirmat un reprezentant al primăriei locale.

 

Tot în Anglia, de această dată în Essex, Mark Baumann, proprietarul Baumanns Brasserie şi, în acelaşi timp, o celebritate a artei culinare, a fost amendat cu 500 de lire pentru poluare fonică. Patronul şi-a recunoscut vina şi a plătit amenda fără să comenteze, afirmă presa locală.

Nu vom părăsi Anglia fără a evoca pe larg un incident care pare copia la indigo a disputelor ce animă bătrâna urbe a lui Bucur. După cum afirmă presa locală, Bedford Place club Revolution a solicitat Consiliului Local din Southampton autorizaţia să organizeze concerte live şi demonstraţii DJ între orele 11 dimnineaţa şi 10.30 seara, pe terasa de pe acoperiş.

Cererea a provocat însă protestele vecinilor, care au solicitat în scris primăriei să respingă dorinţa clubului, afirmând: „Deja suportăm un zgomot nocturn de neacceptat din acel loc, gălăgia clienţilor care intră şi ies, ţipă, strigă şi vomită pe trotuar la plecare. O autorizaţie de acest gen nu ar face decât să ne afecteze şi mai mult calitatea vieţii!” Un vecin pensionar care locuieşte lângă Bedford Place a afirmat: “Tinerii (…) nu sunt interesaţi de comunitatea în care trăiesc. Mizeria pe care o aruncă în grădinile noastre confirmă acest lucru. Deci, putem oare accepta o idee nouă care să le încurajeze aceste proaste deprinderi?”

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.