Elena Udrea şi-a depus moţiunea „Noul PDL. O Noua Românie” şi a anunţat revenirea la culoarea portocalie

0

Deputatul democrat-liberal Elena Udrea şi-a depus duminică, la sediul central al Partidului Democrat Liberal, moţiunea intitulată ”Noul Partid Democrat. O Nouă Românie”, document cu care aceasta va candida la preşedinţia partidului la Congresul din 23 martie şi prin care doreşte ca membrii formaţiunii să atragă electoratul pierdut.

Elena Udrea, a cărei moţiune a strâns până în prezent aproximativ 200 de semnături, la fel ca şi cea a contracandidatului său, preşedintele PDL Vasile Blaga, spune că era nevoie de o competiţie adevărată, care să creeze o dezbatere adevărată, care să reanime partidul.

”Mă gândesc că dacă nu aş fi deschis competiţia anunţându-mi candidatura, ce-ar fi făcut toată lumea doar cu dl Blaga candidat?”, le-a spus aceasta jurnaliştilor.

Elena Băsescu consideră că Elena Udrea este un politician tânăr pe care îl susţine pentru că regăseşte în moţiunea acesteia politici pentru tineri.

„În ceea ce priveşte susţinerea preşedintelui, domnul Traian Băsescu s-a exprimat public de suficient de multe ori cât să faceţi singuri o analiză ce viziune are despre PDL. (…) Am văzut cu toţii cu bucurie că domnul preşedinte nu se va retrage din politică după 2014, întotdeauna va fi binevenit în PDL cred că PDL trebuie să continue parteneriatul cu Traian Băsescu, parteneriat care durează de foarte mult timp. (…) Deci voi fi un partener al preşedintelui şi în calitate de preşedinte al PDL”, a arătat Elena Udrea.

Ea a adăugat că dacă unii aşteaptă să-şi retragă candidatura, „să-şi pună pofta-n cui”.

Elena Udrea, care a anunţat un alt mod de a face politică, a venit la sediul central al PDL din Aleea Modrogan însoţită de câteva zeci de susţinători şi membri de partid, fiind flancată de Elena Băsescu, fiica şefului statului, şi fostul premier Emil Boc. Între cei care s-au aflat alături de Elena Udrea s-au numărat democrat-liberalii Roberta Anastase, Sulfina Barbu, Gabriel Berca, Gheorghe Ştefan, Ion Ariton, Traian Igaş, Gheorghe Rădulescu, Vasile Gherasim, Cristian Petrescu. Între cei care au semnat moţiunea Elenei Udrea se află fostul consilier prezidenţial Eugen Tomac, deputat PDL pentru diaspora.

„Am depus această moţiune cu care candidez la preşedinţia PDL, am intitulat-o ‘Noul PDL. O Nouă Românie’ pentru că este o moţiune pentru viitorul PDL şi, în acelaşi timp, şi pentru viitorul României. Moţiunea pe care o propun eu este exact ca o zi de primăvară, este pozitivă, optimistă, în care strategia pe care o prezint este despre cum PDL va reuşi să câştige electoratul şi să revină la guvernare ca principal partid politic din România, pe care am înscris-o în moţiune să conving colegii că pot fi în acest moment împreună cu o echipă puternică, pe care o propun ca soluţie pentru viitorul PDL. Cred că PDL are nevoie de însufleţire, de o nouă energie, o schimbare în primul rând de atitudine, cred că este nevoie de oameni care să pună pasiune în reconstrucţia acestui partid, este nevoie de oameni care cred în viitorul PDL. Cred că PDL poate să redevină primul partid politic din România”, a declarat Elena Udrea.

Parlamentarul PDL a subliniat că indiferent „cine ar pierde în 23 martie” democrat-liberalii vor rămâne cu toţii o echipă pentru PDL, care vor construi pentru acest partid. Fostul ministru a subliniat că vine cu respect în faţa electoratului şi a anunţat că a revenit la culoarea portocalie.

”Vin în această campanie cu respect pentru portocaliu, pentru brandul PDL, faţă de imnul partidului şi mă bucur că în vizitele pe care le-am avut în teritoriu am văzut că există din nou emoţii când se cântă imnul. (…) Îmi propun prin această moţiune, prin ideile pe care le afirm, prin ideile în care cred şi pe care le susţin împreună cu echipa care se află alături de mine, să recâştigăm un electorat care a fost zece ani alături de PDL şi care nu s-a mai regăsit alături de susţinătorii PDL în 2012, dar şi electoratul activ – cel în jurul vârstei de 40 de ani, care a venit la vot în 2000, 2004, 2007, 2008, 2009, dar care nu a mai votat PDL în 2012.

Potrivit acesteia, un astfel de electorat nu aşteaptă pomeni de la stat, nu aşteaptă pomeni în campania electorală de la partidele politice, ci este unul activ, care doreşte să construiască viitorul României şi care să se dezvolte pe propriile picioare.

Elena Udrea, care a anunţat că doreşte să reconstruiască partidul în calitate de lider al acestuia, a recunoscut că PDL a pierdut în perioada 1 iulie 2012 – decembrie 2012 aproximativ un milion de voturi şi a arătat că şi-a promis recâştigarea acestora, dar şi atragerea acelor votanţi dezamăgiţi de „promisiunile mincinoase făcute de USL”.

„Oamenii văd zi de zi că trăiesc mai rău şi mai scump”, a adăugat ea.

Democrat-liberala nu exclude nici parteneriate în viitor, dar numai acele parteneriate egale, alături de cei „cu care PDL ar putea să discute la un moment dat”. Ea a adăugat că are emoţii şi înţelege responsabilitatea uriaşă la care s-a ”înhămat” în acest moment, dar a arătat că echipa puternică pe care o are alături, care a construit pentru PDL, îi dă mai multă putere şi o face să treacă mai uşor peste emoţii.

Elena Udrea nu crede în „alegeri aranjate” la Congresul PDL din luna martie.

„Cred că se vor respecta criteriile stabilite de desemnare a delegaţilor, noi suntem în permanent contact cu cei care ne susţin din toate organizaţiile şi vom verifice modalitatea în care sunt întocmite listele de delegaţi”, a spus Udrea.

Ea a subliniat că moţiunea nu este legată de persoane, ci de o nouă viziune, urmând să continue să adune semnături pe măsură ce documentul va fi prezentat în toate organizaţiile.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.