Cele mai puternice femei din lume, potrivit clasamentului revistei Forbes

0

Cancelarul german Angela Merkel este cotată în 2012, de două ori consecutiv şi pentru a şasea oară din 2004, drept cea mai puternică femeie din lume, fiind urmată de fostul secretarul de stat american Hillary Clinton şi de preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, potrivit clasamentului revistei americane Forbes, relatează luni RIA Novosti.

Clasamentul celor mai puternice 100 femei din lume este stabilit din 2004 de către Forbes. Pentru clasamentul mondial, cele 200 de candidate sunt notate de către experţi în funcţie de popularitatea lor, care este evaluată după numărul lor de link-uri pe Internet, apariţii la televiziune, menţionările în presă etc., succesul şi funcţiile lor, precum şi după nivelul lor de influenţă economică.

Melinda Gates, copreşedinte al Fundaţiei Bill&Melinda Gates şi soţia fondatorului Microsoft, Bill Gates, se clasează pe locul al patrulea, fiind urmată de Jill Abramson, redactor-şef al publicaţiei The New York Times.

Locul al şaselea îi revine văduvei lui Rajiv Gandhi, Sonia Gandhi, preşedinta partidului Congresul Naţional Indian.

”Prima Doamnă a Americii”, Michelle Obama, se află pe locul al şaptelea, fiind urmată de franţuzoaica Christine Lagarde, prima femeie care deţine funcţia de director general a Fondului Monetar Internaţional ((FMI).

Pe locul al nouălea se plasează Janet Napolitano, prima femeie-ministru al Securităţii Naţionale din SUA, iar pe locul al zecelea – Sheryl Sandberg, directorul executiv al Facebook.

Văduva co-fondatorului şi fost preşedinte al Apple Steve Jobs, Laurence Jobs, care se ocupă cu activităţi caritabile, se află pentru prima dată în clasamentul Forbes 2012, situându-se pe locul al 49-lea.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.