Germania nu se va mai împotrivi în 2014 intrării României în Schengen, susţine Klaus Iohannis

1

Germania nu se va mai opune intrării României în Schengen în 2014, când în această ţară nu va mai fi campanie electorală, a declarat, luni, Klaus Iohannis, actualul lider al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) şi prim-vicepreşedinte al PNL.

Iohannis a precizat, într-o conferinţă de presă, că va face lobby pentru intrarea României în Schengen şi că se declară optimist că după ce se va finaliza campania electorală pentru alegerile parlamentare, Germania nu se va mai împotrivi aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.

„Nu am un mandat din partea USL, nici nu aş fi avut cum să îl am, pentru că nu am discutat această chestiune, dar în afară de aceasta, întotdeauna îmi face mare plăcere să fac lobby pentru România. Da (voi face lobby în Germania pentru aderarea României la Schengen – n.r.) şi da (cred că Germania nu se va mai împotrivi în 2014, intrării României în Schengen – n.r.)”, a declarat Klaus Iohannis.

Acesta a apreciat drept „înţelept”, faptul că premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că România nu va solicita în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care se va reuni în 7-8 martie, ca subiectul aderării la spaţiul Schengen să fie supus la vot, după ce Germania şi-a anunţat intenţia de a bloca accesul ţării noastre în această zonă.

„Este un lucru înţelept că nu se doreşte forţarea unei poziţii în Consiliul JAI, fiindcă că nu ar rezolva nimic. (…) Mă bucur că primul-ministru a luat această decizie. Da, sunt optimist, că după ce toată lumea se va linişti, după campaniile electorale şi după alegeri, lucrurile vor discutate şi tranşate cu mai mult calm”, a spus Iohannis.

Acesta a fost felicitat de către Christoph Bergner, secretar de stat în Ministerul de Interne de la Berlin şi împuternicit guvernamental pentru problemele imigranţilor de origine germană şi minorităţi naţionale, pentru noua funcţie de prim-vicepreşedinte al PNL. Klaus Iohannis a fost gazda, la sediul FDGR din Sibiu, a sesiunii Comisiei mixte guvernamentale româno-germane pentru probleme ale etnicilor germani din România.

Delegaţia română a fost condusă de secretarul de stat în MAE George Ciamba, iar delegaţia germană de Christoph Bergner, secretar de stat în Ministerul de Interne de la Berlin şi împuternicit guvernamental pentru problemele imigranţilor de origine germană şi minorităţi naţionale. Una dintre concluziile acestei reuniuni româno-germane este alocarea, în 2013, a peste 4,5 milioane de euro pentru sprijinirea saşilor din România, din care cei mai mulţi bani, două treimi, vin de la guvernul german.

„E vorba de 1,716 milioane euro, drept ajutoare pentru minoritatea germană din România, vorbim despre Guvernul Federal, ceea ce primim din Germania, la care mai adăugăm 1,457 milioane de euro pentru promovarea economică, astfel încât în 2013, suma totală este de 3,173 milioane de euro. Din partea română avem 6,52 milioane de euro, ceea ce înseamnă 1,51 milioane de euro, sprijinul financiar direct (…). Guvernul român a mărit subvenţia pentru cămine la 240 lei pe lună, de persoană”, a anunţat secretarul de stat român.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. ATITUDINE ... spune

    de SLUGA UMILA a avut Romania in decursul ultimilor 7-8 ani de zile. A spus PERMANENT „Da, sa traiti !” cand s-a pus problema sa ratifice ceva ce dorea cu ardoare „doamna UE” iar cand aceeasi doamna a spus „Pas, Romania!, mai asteapta …”, politicienii au plecat capul si au conchis : Da , sa traiti !” … Tara a avut parte NUMAI de politicieni MICI, UMILI si ASERVITI !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.