Ministrul Corlăţean respinge acuzaţiile de corupţie la acordarea vizelor

0

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a respins luni acuzaţiile ministrului german de Interne, potrivit cărora funcţionarii români ar acorda vize în schimbul mitei, precizând că România deţine, în prezent, „cea mai înaltă tehnologie la frontiera estică”.

„Eu cred că informaţia pe care ministrul german de Interne o deţine este eronată. Şi nu cred, ştiu, pentru că vizele sunt acordate deja de un număr de ani important de autorităţile române competente în baza unui sistem informatic foarte bine dezvoltat, pe criterii Schengen. Vorbim de acces la baze de date, care cele mai multe dintre ele sunt conexate, nu integral, nu total, cu bazele Schengen. Sunt proceduri foarte clare în care corupţia nu are loc. Nu discutăm de anii ’90, nu ştim ce a fost atunci, vorbim de faptul că România, astăzi, are cea mai înaltă tehnologie la frontiera estică, cea mai înaltă tehnologie din UE. Nu există loc de interferenţă umană în aceste proceduri. Procedurile sunt foarte clare, sunt automatizate şi aici există nişte reguli foarte stricte. Deci acest tip de informaţii care surprinzător rezidă la nivelul unor oficiali europeni şi germani sunt eronate şi iată conduc la interpretări greşite şi chiar decizii greşite”, a spus Corlăţean.

În ceea ce priveşte conexiunea dintre aderarea la Schengen şi raportul MCV, în opinia lui Corlăţean guvernele anterioare ar fi trebuit să o respingă într-un mod incisiv.

„Eu cred că, în primul rând, este nevoie de o dezbatere şi e nevoie de a clarifica anumite aspecte care, din păcate, nu au fost clarificate anterior. Şi acesta este până la urmă un reproş pe care noi l-am făcut guvernărilor anterioare. Ar fi trebuit la acel moment o atitudine mult mai incisivă, nu doar o simplă declaraţie că cele două subiecte nu sunt inter-conectate, nu sunt dependente unul de celălalt – MCV cu Schengen. Aceste lucruri au fost lăsate să devină o realitate în poziţia altor state ale UE şi acum este dificil, cel puţin pentru unul sau două state, să explicăm şi să avem o reacţie pozitivă legată de faptul că atunci când se discută de migraţie sau corupţie discutăm de fapt alte capitole”, a spus Corlăţean.

Pe de altă parte, el a semnalat că în „ultimul raport al Comisiei Europene au fost încă o dată confirmate progresele anticorupţie” şi şi-a exprimat indignarea că rezultatele documentului CE sunt invocate pentru a amâna aderarea ţării noastre la Schengen.

„Suntem foarte atenţi la rapoartele Comisiei Europene. Dar, paradoxal, în ultimul raport al Comisiei Europene au fost încă o dată confirmate progresele anticorupţie, progresele în funcţionarea curţilor, la jurisprudenţa Înaltei Curţi. De ce este invocat pentru a amâna acest motiv unde Comisia Europeană spune că sunt progrese? Sunt lucruri pe care nu le înţelegem. Ori eu cred că astea trebuie discutate cu raţionalitate şi în baza unor principii şi reguli europene pe care noi le respectăm şi aşteptăm un răspuns de natură similară”, a spus Corlăţean.

În context, el a susţinut că Executivul are dreptul să decidă strategia de urmat în ceea ce priveşte aderarea la Schengen.

„Modul în care ne promovăm interesele ţine de o anumită strategie. Au fost evocate soluţii de compromis, a fost evocată necesitatea de dezbateri pentru a înţelege mai bine şi pentru a explica şi opiniei publice europene de ce România şi Bulgaria beneficiază de un dublu standard. Vă aduc aminte că în 2007 a existat un val de lărgire a spaţiului Schengen cu nouă state, iar în 2008 o nouă lărgire cu un stat non-membru al UE, mă refer la Elveţia. În două cazuri cel puţin, statele invitate la acel moment, 2007 – 2008, nu îndepliniseră toate criteriile de aderare. Deciziile de invitare în spaţiul Schengen au inclus solicitări de asigurare a măsurilor suplimentare după data aderării, deci o discriminare pozitivă. Iar în cazul României – dublul standard: deşi de trei ani România îndeplineşte clar aceste criterii prevăzute în acquis-ul comunitar, România şi Bulgaria încă întâmpină anumite, să spunem, rezerve. Or din acest punct de vedere să spunem că vrem să ştim, poate nu ştim noi, poate sunt nişte criterii pe care nu le-am îndeplinit, vrem să le cunoaştem, suntem gata să facem eforturi. Dar criteriile au fost evaluate de Comisia Europeană şi sunt în regulă, pe când celelalte aspecte nu au legătură cu dezbaterea noastră”, a afirmat Corlăţean.

El a reiterat dezideratul României de a adera la Schengen „pe baza regulilor europene”.

„Am ascultat criticile, vehemente unele, din partea reprezentanţilor opoziţiei, în ultimele zile, care s-au făcut că nu înţeleg două lucruri. În primul rând, distincţia pe care am făcut-o şi eu între importanţa obiectivului Schengen pentru România şi români, pentru companiile româneşti şi străine din România, şi faptul că nu ne dorim să facem parte dintr-un proces necredibil. Ne dorim ca acest proces să se desfăşoare cu adevărat pe baza regulilor europene, să fie credibil. Acesta este sensul mesajului pe care îl transmitem partenerilor europeni, să respectăm regulile care sunt înscrise foarte clar”, a explicat Corlăţean.

În al doilea rând, a spus el, obiectivul Schengen trebuia realizat la trei ani de la data aderării la Uniunea Europeană, adică în 2010. „Atât în 2010, cât şi în 2011, guvernarea PDL a eşuat lamentabil în atingerea acestui obiectiv. Vă aduc aminte că acest obiectiv a fost introdus în programul de guvernare al PDL pentru martie 2011, vă aduc aminte că s-a discutat şi pentru toamna 2011, guvernele PDL şi cei care acum critică visceral ceea ce se întâmplă au ratat lamentabil acest obiectiv. Atunci trebuia atins, când situaţia era fundamental diferită. Deci cred că în primul rând cei care critică ar trebui să îşi asume responsabilitatea. Noi plătim cumulat în ani acea conduită pe care unii politicieni de la Bucureşti o au şi pe care eu o resping şi o dezaprob, de a se duce în diferite capitale europene, de a prezenta realitatea românească în feluri diferite, partizane. Delaţiunile de acest tip ne-au făcut foarte mult rău, nu nouă, guvernării USL, ci imaginii României. Şi cei care sunt astăzi în opoziţie nu cred că au înţeles ce au făcut şi de aceea au fost trimişi într-o opoziţie meritată”, a mai spus ministrul de Externe.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.