Vosganian despre Oltchim: În aprilie va fi convocată adunarea creditorilor cărora le va fi prezentat planul de redresare

0

Administratorii judiciari vor prezenta, pe 12 martie, un raport detaliat în legătură cu cauzele care au dus la situaţia de la Oltchim, iar în aprilie va fi convocată adunarea creditorilor cărora li se va prezenta planul de redresare şi care are în vedere salvarea combinatului prin privatizare, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Economiei Varujan Vosganian.

„Am făcut eforturi considerabile să fie asigurată o funcţionare minimă a combinatului. Inventarierea tuturor ipotecilor a dus la descoperirea unora care pot fi renegociate. Am demarat cu băncile creditoare negocieri pentru a obţine un nou împrumut care să permită funcţionarea la o capacitate mai mare. În scurt timp va fi numit administratorul special şi va fi negociat cu creditorii un contract pentru o formulă de management privat, singura care ar putea să redea încrederea partenerilor comerciali de a colabora cu Oltchim.

Plata obligaţiilor salariale va fi condiţionată pe viitor de modul în care se va asigura utilizarea capacităţilor productive. La jumătatea lunii martie, noua echipă managerială va prelua atribuţiile. În 12 martie, administratorii judiciari vor prezenta un raport detaliat în legătură cu cauzele care au dus la situaţia de la Oltchim. În aprilie, va fi convocată adunarea creditorilor cărora administratorii judiciari le vor prezenta planul de redresare şi care are în vedere salvarea Oltchim prin privatizare”, a explicat Vosganian, la dezbaterea moţiunii simple pe tema situaţiei de la Oltchim.

El a adăugat că situaţia financiară „este dezastruoasă”, instalaţiile necesită modernizări rapide şi achitarea obligaţiilor de mediu, dar chiar şi în aceste condiţii crede în şansele de redresare a Oltchim pentru că acesta are capacităţi de producţie competitive.

Vosganian i-a acuzat pe democrat-liberali că, în timp ce încercau să privatizeze Oltchim, au amânat termenele permanent, iar, în ciuda angajamentelor repetate, guvernele PDL nu parcurseseră la sfârşitul lunii aprilie 2012 decât etapa ofertelor neangajante din întregul proces.

„În moţiune, PDL acuză Guvernul Tăriceanu că a fost nevoit să reducă capitalul social şi astfel PCC a urcat de la 2% la 17%, Comisia Europeană a cerut acest lucru. Am găsit pe site-ul Comisiei Europene aceeaşi istorie povestită aşa cum a fost, adică din perspectiva procedurilor europene. Citez integral: în luna aprilie 2008 unul dintre acţionarii minoritari ai SC Oltchim, respectiv firma germană PCC, a depus la Comisia Europeană o plângere privind ajutorul de stat ilegal acordat de statul român Oltchim. Petiţia este susţinută de PDL prin europarlamentarul Nicolae Vlad Popa”, a arătat ministrul Economiei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.