Eugen Nicolăescu: Copilul trebuie să fie în centrul oricărui program de sănătate

0

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri că obezitatea la copii, cu toate consecinţele grave pentru viaţa copiilor respectivi şi într-o perioadă mai lungă de timp pentru societate, este în atenţia ministerului pe care îl conduce.

Prezent la anunţarea rezultatelor campaniei ‘Ai putea sa-i spui bun venit pe lume’, organizată de ‘Salvaţi Copiii’, Eugen Nicolăescu a punctat că România nu diferă aproape cu nimic comparativ cu celelalte ţări din Europa, indicatorii fiind asemănători, iar toate ţările au preocupări majore de ameliorare.

„Noi ar trebui să facem mai mult din punct de vedere al coerenţei al corelării eforturilor de către toate instituţiile implicate, respectiv Ministerul Educaţiei, al Tineretului, şi mai ales comunităţile locale” a arătat ministrul.

Nicolăescu a arătat că la nivelul Ministerului Sănătăţii se face o reformare a tuturor programelor naţionale de sănătate, programe care până acum nu au fost coerente. Ministrul a mai spus că trebuie stabilite priorităţi, având în vedere că sunt puţini bani.

„Copilul trebuie să fie în centrul oricărui program de sănătate, prioritate absolută. Suntem în faza în care reconstruim programele noastre de sănătate. În România se nasc anual circa 2.000 de copii care au probleme cardiace şi care ar avea nevoie de intervenţii chirurgicale pe inimă. Din păcate, România nu poate să rezolve decât circa 200 şi majoritatea la Târgu Mureş. Pentru circa 40 – 50 de cazuri cu chiu cu vai mai găsim nişte bani şi la noi şi la Casă şi mai trimitem copiii în diferite spitale din străinătate, dar diferenţa de copii nu mai are nicio şansă. Aceia sunt sortiţi mortalităţii infantile.

Am încercat să extindem rapid acest program de chirurgie cardiacă la mai multe spitale din România. Avem la Spitalul ‘Marie Curie’ o secţie gata dotată, e aproape gata o secţie la Spitalul ” Grigore Alexandrescu”, din păcate nu avem cu cine opera. Nu avem specialişti. Puţinii care au mai fost au plecat şi ei. Am convenit să facem un alt program, acum suntem în faza în care căutăm fonduri să finanţăm acest program prin care să realizăm patru centre de chirurgie cardiacă pediatrică la Iaşi, Timişoara la Craiova şi încă unul la Bucureşti. Căutăm bani să putem plăti cheltuielile de deplasare de cazare şi de pregătire pentru opt echipe pe care să le formăm în următorii doi trei ani mergând cu un parteneriat la o Clinică de specialitate din Milano. Sperăm ca în doi trei ani să avem opt echipe care să lucreze în viitoarele centre. Şi în următorii ani să sperăm că măcar pe această bucată să reducem sub un prag acceptabil mortalitatea infantilă ” a detaliat ministrul sănătăţii.

Eugen Nicolăescu a spus că se reformează Programul mama şi copilul, care în opinia sa a avut mai mult un grad de formalitate, astfel încât în câţiva ani să se realizeze un program amplu care să facă realizabil „ceea ce ne propunem, ca principiu, să începem prevenţia de la partea de concepere a copilului, de la dezvoltarea copilului în pântecul mamei, de la naşterea sa şi apoi monitorizarea copilului până când va ieşi de sub incidenţa principalelor riscuri, şi astfel indicatorul mortalitatea infantilă să devină în următorii 10 – 15 ani un indicator care să nu mai situeze România pe un loc codaş”.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la contactele pe care le-a avut cu organizaţiile non guvernamentale, la parteneriatele cu pacienţii şi s-a referit la încercarea de a pune baze serioase în colaborarea cu organizaţiile profesionale, patronate şi cu mediul de afaceri.

„Şi Ministerul Sănătăţii are un program de reabilitare a 63 de maternităţi, e un program început de mulţi ani, din păcate a trenat, în acest an pe fondurile pe care le avem sperăm să terminăm 20 de maternităţi şi să mai rămână pentru anul viitor circa 43. Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului, este un centru de excelenţă, de metodologie, de coordonare a activităţii în acest domeniu. Eu sper să-l facem mai atractiv şi mai activ, să-l finanţăm mai bine” a menţionat ministrul Sănătăţii.

România se află pe primul loc în Uniunea Europeana în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu o rată de 9,4 la mia de copii născuţi vii, comparativ cu o rată a mortalităţii infantile de 3,9 la mia de născuţi vii în cele 27 de state membre ale UE.

Factorii care duc la această situaţie sunt naşterea prematură, greutatea mică a nou- născuţilor la naştere şi sărăcia extremă.

Un număr de 15 maternităţi din Bucureşti şi din ţară vor fi dotate cu echipamente în următoarea perioadă, a anunţat miercuri preşedintele executiv al Organizaţiei ‘Salvaţi copiii’, Gabriela Alexandrescu, cu prilejul prezentării rezultatelor campaniei ‘Ai putea sa-i spui bun venit pe lume’.

Valoarea totală a investiţiilor se ridică la un milion de lei, suma strânsă în urma campaniei ‘Ai putea sa-i spui bun venit pe lume’, care a fost derulată anul trecut în intervalul octombrie – decembrie.

Gabriela Alexandrescu a precizat că proiectele organizaţiei vor continua şi că, printre altele, vor fi dezvoltate programe de educaţie pentru peste 2.000 de părinţi.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.