Expoziţie de quilt-uri, la Muzeul Costumului Popular

0

Expoziţia de quilt-uri intitulată „Arta din peticele” se va deschide, vineri, la Muzeul Costumului Popular situat în Palatul Parlamentului, secţie a Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’.

Potrivit unui comunicat al Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, transmis, marţi, expoziţia este organizată în colaborare cu Asociaţia Română de Patchwork, în perioada 8-29 martie, şi propune publicului descoperirea sau redescoperirea un vechi meşteşug întâlnit în multe părţi ale lumii, meşteşug ridicat la rang de artă, prin realizarea unor obiecte de mare valoare artistică.

Încă de la înfiinţare, în anul 2007, Asociaţia Română de Patchwork a organizat şi a participat la numeroase expoziţii în ţară şi străinătate precum şi la diverse acţiuni caritabile.

Prin organizarea de cursuri şi ateliere pentru copiii şi întreaga familie, membrele asociaţiei vin în întâmpinarea celor dornici să deprindă secretele acestui meşteşug ce tinde spre artă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.