Maramureş: Poluare accidentală cu ape de mină a râului Săsar

0

Râul Săsar din judeţul Maramureş a fost poluat accidental, miercuri, cu ape de mină la ieşirea din oraşul Baia Sprie.

Din primele verificări întreprinse de specialişti s-a descoperit că pe tunelul Şuior-Cavnic la ieşirea din oraşul Baia Sprie, aparţinând Companiei Naţionale Miniere Remin Baia Mare, a fost înregistrată o creştere a debitelor apelor de mină, cu o culoare roşiatică.

Purtătorul de cuvânt al CSJU Maramureş, Dan Bucă, a declarat, miercuri seară, că râul Săsar se află în parametri obişnuiţi de calitate, după analiza probelor de apă recoltate în urma unei poluări accidentale cu ape de mină.

„Între orele 13,10-18,00, personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş a procedat la monitorizarea tronsonului râului Săsar, între zona de debuşare a tunelului Şuior-Cavnic-zona din amonte de municipiul Baia Mare. Nu au fost înregistrate evacuări de apă din tunel care să influenţeze coloristica apei râului Săsar. În urma analizelor probelor de apă recoltate s-a constatat că valorile indicatorilor fizico-chimici se încadrează în parametri de calitate obişnuiţi ai râului pe acest sector”, a spus Dan Bucă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.