Un avion cu nouă persoane la bord s-a prăbuşit în Peru

0

Un avion cu nouă persoane la bord, închiriat de o companie minieră din Peru care exploatează zăcăminte de aur, s-a prăbuşit miercuri în nordul ţării, a anunţat firma, Retamas, potrivit Reuters.

Localnici au declarat pentru un post de radio că avionul s-a prăbuşit şi a luat foc după ce a lovit linii de înaltă tensiune în apropierea unui aeroport şi că au descoperit rămăşiţele carbonizate ale avionului şi ale celor aflaţi la bord.

Compania nu a confirmat pentru moment niciun deces şi nu a menţionat cauza prăbuşirii. Şapte dintre persoanele de la bordul avionului erau angajaţi ai Retamas.

„O echipă de salvare a fost trimisă în zonă pentru a lua parte la operaţiunile de intervenţie. Cauzele accidentului nu sunt cunoscute încă”, a precizat compania într-un comunicat.

Avionul a plecat miercuri dimineaţă din Lima spre regiunea La Libertad din nord-vestul Peru, a menţionat compania care administrează aeroporturile locale.

Retamas este unul din primii zece exploatatori de aur din această ţară. Peru, al şaselea cel mai mare producător de aur din lume, a exportat anul trecut mai mult de 160 de tone din acest metal preţios.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.