Procurorii Camelia Petrescu şi Luminiţa Palade şi-au depus candidaturile pentru CSM

0

Camelia Petrescu, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi Luminiţa Palade, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi-au depus joi candidaturile pentru postul liber de reprezentant în Consiliul Superior al Magistraturii din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit ca adunările generale pentru alegerea membrului CSM, reprezentant al procurorilor de la parchetele de pe lângă curţile de apel se vor desfăşura pe 15 mai, acestea fiind precedate de alegerile pentru desemnarea candidaţilor organizate în 22 martie.

Locul în CSM din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel a rămas vacant ca urmare a demisiei din magistratură a procurorului George Bălan, anchetat de procurorii anticorupţie.

În şedinţa plenului din 25 ianuarie, CSM a avut pe ordinea de zi nota referitoare la stabilirea datei alegerilor pentru locul de membru al CSM, reprezentant al procurorilor de la parchetele de pe lângă curţile de apel, a perioadei de depunere a candidaturilor şi a calendarului procedurii alegerilor, precum şi constituirea Comitetului electoral permanent.
Potrivit site-ului instituţiei, Comitetul electoral permanent va avea următoarea componenţă din membrii Consiliului: preşedinte – Horaţius Dumbravă, vicepreşedinte – Gheorghe Muscalu, membru – Marius Tudose, supleanţi – Alexandru Şerban, Mona-Lisa Neagoe şi Florentina Gavadia.

Preşedintele Consiliului, Oana Schmidt-Hăineală, a anunţat, în şedinţa de plen din 25 ianuarie, că a transmis Senatului solicitarea de validare a procurorului Elena Hach în funcţia de membru interimar al CSM, în locul rămas vacant ca urmare a demisiei lui George Bălan.

Elena Hach este următoarea clasată la alegerile din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel.
Şeful CSM a anunţat că decretul de eliberare din funcţia de procuror a lui George Bălan a fost publicat în Monitorul Oficial la mijlocul lunii ianuarie.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.