Sindicatele din industria alimentară ameninţă cu proteste în perioada în care FMI se va afla în România

0

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA) din România ameninţă cu proteste în stradă, dacă Guvernul nu va reuşi să convingă Fondul Monetar Internaţional de importanţa reducerii TVA la produsele alimentare.

‘În condiţiile în care Guvernul României nu reuşeşte să convingă FMI de importanţa reducerii TVA la produsele alimentare, ne vom organiza, vom ieşi în stradă când FMI va negocia cu Guvernul României şi vom sta acolo ca să înţeleagă că România are nevoie de măsuri fiscale, de relaxare fiscală, pentru ca economia să se dezvolte. Nu vreau să sune a ameninţare, ci o spun din dorinţa ca această industrie alimentară să reziste’, a declarat, joi, preşedintele Federaţiei, Dragoş Frumosu.

Acesta a precizat că industria alimentară din România este foarte prost plătită, salariile în industrie fiind între 900 şi 1.100 de lei, iar din cauza condiţiilor economice actuale acestea nu pot fi majorate.

Preşedintele Federaţiei i-a cerut ministrului Agriculturii să iniţieze ‘un adevărat dialog social’ cu industria alimentară din România.

‘Vă rog, domnule ministru, ca dialogul social la nivelul industriei alimentare să fie adevărat, să-l facem pe subramuri, nu o mare adunare naţională, pentru că până acum nu a existat dialog social la nivelul industriei’, a adăugat acesta.

În opinia şefului Federaţiei, România a avut până acum numai impuneri de aliniere a preţurilor la gaze şi energie, nu şi impuneri în privinţa alinierii salariilor şi reducerii preţurilor la alimente.

‘Până acum ni s-a spus să ne aliniem preţurile la gaze, la energie electrică şi la combustibili, dar nu îmi amintesc să fi impus cineva reducerea TVA la alimentele de bază sau alinierea salariilor în România vis-a-vis de celelalte preţuri care intră în costul tuturor produselor’, a spus Dragoş Frumosu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.