11 martie 2013 – termen limită pentru unele obligaţii fiscale

0

– ANAF informează că, întrucât 10 martie a.c. este zi nelucrătoare, după caz, până luni, 11 martie a.c. inclusiv, trebuie depuse la Fisc:

– Declaraţia de înregistrare fiscală/ Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010. Se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) Cod Fiscal; OMEF nr. 2.296/2007;

– Declaraţia de înregistrare fiscală/ Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) Cod Fiscal; OMEF nr. 262/2007;

– Declaraţia de înregistrare fiscală/ Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070. Se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Reglementare: art. 152, alin. (6) Cod Fiscal; OMEF nr. 262/2007;

– Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, formular 096. Se depune de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 cu perioadă fiscală luna calendaristică, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA. Reglementare: art. 152, alin. (7) Cod Fiscal; OPANAF nr. 1.768/2012.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.