Turismul poate avea mult de câştigat dacă s-ar putea adapta nevoilor persoanelor cu handicap

0

– Rampe de acces, explicaţii în alfabetul braille sau duşuri suficient de spaţioase – este necesar ca sectorul turismului să depună mai multe eforturi pentru a beneficia de clientela formată din persoanele cu handicap, care ar putea creşte semnificativ într-o Europă care îmbătrâneşte, a estimat vineri, 08 martie 2013, Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), cu ocazia Salonului Internaţional de Turism de la Berlin, informează AFP.

„A face turismul mai accesibil este una dintre problemele cele mai urgente ale sectorului”, a declarat Zoltan Somogyi, reprezentant al OMT.

Dincolo de dreptul fiecăruia de a călători, „aceasta este de asemenea o bună oportunitate de a face afaceri” pentru actorii din turism, în special din cauza îmbătrânirii populaţiei, a subliniat Somogyi.

Având în vedere că 15% din populaţia la nivel mondial suferă de un handicap, „potenţialul acestei forme de turism este destul de mare”, a spus el.

Numărul populaţiei vizate poate creşte prin includerea şi a persoanelor însoţitoare. „Aproximativ 40% dintre europeni cunosc o persoană cu un handicap, astfel încât, dacă un hotel nu este accesibil, nu pierde doar un vizitator, ci trei sau patru”, a declarat Rüdiger Leidner, membru al Consiliului german de Coordonare pentru Turismul pentru Toţi (Natko), chiar el nevăzător.

„Este o piaţă uriaşă care va continua să crească şi este o sursă importantă de venituri”, a adăugat Victoria Eichhorn, cercetător la Universitatea britanică din Surrey.

Conform estimărilor furnizate de Reţeaua Europeană pentru Turism Accesibil (ENAT), în cadrul salonului, aproximativ 13,6 miliarde de dolari sunt cheltuiţi pe an în călătorii de către americani cu mobilitate redusă, circa 2,5 miliarde de euro de către germani şi 2 miliarde de lire sterline de către britanici.

„În ultimii ani, aproximativ 37% dintre persoanele cu handicap din Germania au decis să nu călătorească din cauza lipsei de facilităţi accesibile, însă 48% ar călători mai mult în cazul în care acestea ar exista şi 60% ar fi dispuse să plătească mai mult”, a adăugat ENAT.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.