Calvarul fără sfârşit al bolnavilor de cancer din România

0

Vindecarea cancerului este o luptă în orice condiţii, însă în România pacienţii trebuie de asemenea să depună mari eforturi pentru a-şi procura medicamente uneori de negăsit în ţara lor şi să caute tratament în străinătate din cauza lipsei unor echipamente suficient de performante, relatează AFP.

 În special medicamentele de ultimă generaţie, mai eficiente, dar mai scumpe, sunt aproape inaccesibile, iar pacienţii trebuie să se mulţumească cel mult cu tratamente datând din urmă cu cinci ani, atunci când nu lipsesc şi acestea.

„Nu ne permitem să oferim caviar în timp ce nu avem suficientă pâine”, afirmă Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii român, întrebat într-un interviu pentru AFP în legătură cu accesul bolnavilor la terapii mai recente.

„Cancerul necesită o luptă cotidiană, nu putem lăsa garda jos nici măcar o zi”, spune Camelia Dima, mamă a unei tinere bolnave de cancer, rezumând sentimentul a milioane de pacienţi din întreaga lume.

Însă, în această ţară din UE, nu doar cancerul ucide, ci şi sistemul de sănătate, subfinanţat şi în lipsă de personal, adaugă AFP.

Cu un buget care abia se ridică la 4,5% din produsul intern brut (PIB) în 2013, comparativ cu o medie de 10% în Uniunea Europeană, sectorul sănătăţii suferă de numeroase probleme. Printre cele mai grave, penuria medicamentelor împotriva cancerului.

Conform autorităţilor, circa 20 de medicamente cunoscute sub denumirea de citostatice au devenit de negăsit în ultimii ani, distribuitorii oprindu-şi importurile din cauza beneficiilor prea mici.

Numeroşi pacienţi au fost astfel nevoiţi să cumpere din străinătate medicamente de negăsit în România, uneori pentru mii de euro pe lună, fără rambursare. O povară de nesuportat într-o ţară unde salariul mediu este de 350 de euro pe lună.

„Cancerul nu aşteaptă, pacientul are nevoie de tratament astăzi”, explică pentru AFP Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România.

Au apărut astfel reţele de voluntari pentru procurarea acestor medicamente.

Răspunzând acestei situaţii alarmante, noul guvern de centru-stânga al premierului Victor Ponta a alocat în ianuarie 800.000 de euro pentru importurile de medicamente lipsă. Totuşi, bolnavii se tem că este vorba de un simplu paliativ.

„Nu este suficient să aprovizionezi spitalele pentru o lună sau două, trebuie găsită o soluţie durabilă pentru a nu-i mai constrânge pe bolnavi să-şi procure ei înşişi medicamentele”, subliniază Olga Cridland, preşedintele asociaţiei PAVEL care se ocupă de copii bolnavi de cancer.

Din cauza pasivităţii autorităţilor de ani de zile, pacienţi care ar fi putut fi vindecaţi au murit. „Dă cineva seamă pentru aceste decese care ar fi putut fi evitate?”, se întreabă, indignat, Cezar Irimia.

„Există oameni care renunţă, care nu mai au forţa să continue”, deplânge profesorul Florinel Bădulescu, medic oncolog din Craiova, care vorbeşte despre ‘ruşinea’ că nu poate împiedica astfel de drame.

În România, rata mortalităţii legate de cancer depăşea 180 de cazuri la 100.000 de locuitori în 2010, comparativ cu o medie de 166,9 cazuri în UE, conform Eurostat.

Circa 2,5 milioane de noi cazuri de cancer sunt diagnosticate în fiecare an în Uniunea Europeană, conform statisticilor comunitare.

Camelia Dima îşi consacră toată energia pentru a-şi salva fiica de 22 de ani, care luptă împotriva cancerului de 12 ani. Tânăra are nevoie de o operaţie la coloana vertebrală care nu poate fi realizată în România din cauza lipsei de echipamente performante.

„Ne ciocnim de chestiunea banilor. În calitate de mamă, am remuşcări şi nu pot să nu mă întreb dacă am făcut tot posibilul pentru Florentina”, spune Camelia Dima.

Strângerea a circa 25.000 de euro necesari pentru a o opera în Turcia i se pare imposibilă azi. Camelia Dima trebuie să se bazeze pe generozitatea donatorilor, chiar şi pentru testele obişnuite pe care trebuie să le facă Florentina şi care nu sunt rambursate decât parţial.

„Situaţia unei familii cu un copil bolnav de cancer este întotdeauna tragică, însă în România este şi mai tragică deoarece aceasta depinde de veniturile familiei. Dacă această familie îşi poate permite, trebuie să trateze pacientul în străinătate, în caz contrar se supune destinului”, îşi exprimă regretul Olga Cridland.

Această sexagenară al cărui fiu a învins cancerul a creat o asociaţie pentru ajutorarea bolnavilor şi a familiilor lor. Un apartament din Bucureşti pentru găzduirea fără taxă a celor au nevoie, consiliere psihologică, cursuri pentru copiii îngrijiţi la spitalul Fundeni din Bucureşti, specializat în cancer, colectări de fonduri: activităţile asociaţiei PAVEL sunt diverse şi răspund nevoilor precise pe care sistemul public de sănătate le ignoră.

O altă problemă pentru bolnavi sunt listele de aşteptare pentru terapiile mai recente, a căror administrare este decisă de o comisie, de la caz la caz. Circa 1.300 de bolnavi sunt în prezent în aşteptarea undei verzi pentru a beneficia de aceste terapii, mai eficiente dar mai costisitoare.

Secretarul de stat evocă alegerile dureroase cu care se confruntă ministerul său.

„Pentru mine, orice minut trăit în plus de un bolnav este inestimabil (…), însă aici se ridică o chestiune de etică: poate rambursa sistemul public un produs care nu face decât să prelungească cu două săptămâni viaţa unui bolnav?”, se întreabă el.

Oficialul face apel la ‘echilibrarea unui sistem în care 80% din fondurile destinate oncologiei sunt utilizate de către 10% dintre bolnavi’, furnizând medicamente mai puţin scumpe unui număr mai mare de bolnavi, în timp ce doar cazurile cele mai grave pot beneficia de terapii mai costisitoare.

În opinia lui Cezar Irimia, în timp ce decidenţii nu îşi asumă responsabilitatea, ‘bolnavii devin simple numere pe o listă. Din păcate, criteriul esenţial în România pentru viaţa unui om nu este umanitar, ci financiar’

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.