Ministrul Constantin Niţă: Vom interveni la societatea Hidroserv după ieşirea acesteia din insolvenţă

0

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat, luni, la Drobeta Turnu Severin, că deocamdată Guvernul nu se poate amesteca pentru detensionarea situaţiei de la societatea Hidroserv şi nici a subvenţionării vreunui program de redresare a acesteia.

‘Vom putea interveni după ce Hidroserv va ieşi din insolvenţă’, a precizat, ministrul Niţă.

Potrivit sursei citate, cel care are responsabilitatea unor decizii referitoare la soarta respectivei entităţi economice este administratorul judiciar, Remus Borza.

Niţă a mai fost de părere că indiferent de efectele măsurilor pe care le va lua Borza, activitatea Hidroserv-urilor trebuie să devină rentabilă şi nu să înglodeze Hidroelectrica.

Remus Borza, administratorul judiciar al societăţii Hidroelectrica, a declarat, săptămâna trecută, că cele opt Hidroserv-uri din ţară pot fi rentabile doar cu jumătate dintre salariaţii actuali.

‘În acest moment, în cadrul celor opt Hidroserv-uri lucrează 2.529 de oameni, cu aproape 500 mai mult faţă de anul 2002, când au fost înfiinţate Hidroserv-urile. Pentru a fi rentabile, Hidroserv-urile ar trebui să fie deservite în total de aproximativ 1.200 de salariaţi. Potrivit unui protocol încheiat la data de 9 ianuarie a.c. cu reprezentanţii sindicatelor, am convenit ca până la 30 iunie a.c. să fie disponibilizate 500 de persoane, iar până la sfârşitul lui 2013, alte 300. De asemenea, am stabilit ca aceste opt Hidroserv-uri să fuzioneze într-unul singur, proces care se va încheia în maximum o lună de zile. Noul Hidroserv trebuie să devină o structură profitabilă şi competitivă în economia de piaţă’, spunea Remus Borza.

Potrivit acestuia, cei aproximativ 1.700-1.800 de salariaţi care vor rămâne în Hidroserv după 31 decembrie 2013 îşi vor putea păstra locurile de muncă dacă vor accepta să desfăşoare şi lucrări grele de tip LN3 şi LN4.

‘Lucrările uşoare, de LN1 şi LN2, le-au fost acordate în continuare salariaţilor din Hidroserv-uri, însă aceştia au preferat ca lucrările grele de tip LN3 şi LN4 , să le subcontracteze altor firme. Aceste firme sunt de fapt nişte căpuşe, care cresc artificial preţul de cost al lucrărilor, şi care au în spate adevăraţi baroni. Hidroelectrica nu mai poate să-i finanţeze în continuare’, a mai spus Remus Borza.

Acesta a anunţat, totodată, că va începe campania de selectare a celor 67 de manageri, care vor desfăşura activitatea în cadrul Hidroelectrica şi la nivelul Hidroserv-urilor.

‘Concursul de selectare a managerilor se adresează tuturor, atât angajaţilor care lucrează în companie şi în Hidroserv-uri, cât şi celor din afara celor două structuri’, a precizat Borza.

Potrivit lui Cristinel Popescu, vicepreşedintele Federaţiei Univers, salariaţii din Hidroserv-uri, alături de colegii lor de la Sindicatul Hidrosind, vor participa la un miting de protest cel mai probabil vineri, 15 martie, în faţa sediului Ministerului Economiei.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.