România are nevoie de explorarea şi exploatarea gazelor de şist în strategia energetică naţională

0

Explorarea şi exploatarea gazelor de şist trebuie să pornească negreşit şi putem vorbi, astfel, de o strategie energetică viabilă a României pe termen lung, a declarat, luni, 11 martie, într-o conferinţă de specialitate, Niculae Napoleon Antonescu, profesor şi rector onorific în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti.

‘Nu putem vorbi despre o strategie energetică a României fără a ne gândi la valorificarea zăcămintelor neconvenţionale. Explorarea şi exploatarea gazelor neconvenţionale în România trebuie să pornească negreşit. Explorarea poate să dureze câţiva ani, de la 5 până la 6 ani. Trebuie să ştim, în primul rând, să facem o explorare corectă şi ar trebui să fim bucuroşi că există parteneri care doresc să investească. Statul român are puţine şanse să investească masiv nu numai în acest domeniu, ci şi în alte domenii din industria românească’, a apreciat Antonescu.

La sfârşitul lunii februarie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că România ar putea începe explorarea gazelor de şist pentru a şti în ce stadiu se află, ca mai târziu să se treacă şi la exploatare cu ajutorul noilor tehnologii.

Peste 7.000 de cetăţeni au protestat, luna trecută, la Bârlad (estul ţării), împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice de către compania americană Chevron.

În 2012, România i-a concesionat grupului american Chevron suprafeţe însumând 870.000 de hectare. Cu toate acestea, de curând, Chevron şi-a suspendat operaţiunile de prospectare şi producţie a gazelor în România.

Între timp şi alte companii, inclusiv Petrom, Romgaz, MOL, Sterling şi East-West, au devenit interesate de oportunităţile din România.

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei organizează, în perioada 11-12 martie, la Bucureşti, conferinţa ‘European Unconventional Gas Developments: The Science, Technology and Best Practices’.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.