UE prelungeşte sancţiunile împotriva Iranului pentru încălcarea drepturilor omului, adăugând nouă persoane pe lista sa

0

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene a prelungit luni, cu un an, regimul de sancţiuni împotriva Iranului în reacţie la ‘grave încălcări ale drepturilor omului’ şi l-a extins cu încă nouă persoane.

Miniştrii de externe europeni ‘au adăugat nouă persoane responsabile de grave încălcări ale drepturilor omului pe lista celor care fac obiectul unei interdicţii de deplasare pe teritoriul UE şi al unei îngheţări a bunurilor’, a indicat CAE într-un comunicat. Numele persoanelor vizate va fi publicat marţi în Jurnalul oficial al UE.

Pe lista respectivă se află acum 87 de nume, iar responsabilii europeni au decis îngheţarea bunurilor şi în cazul unei entităţi vinovate pentru încălcări ale drepturilor omului.

Acest regim de sancţiuni este paralel cu acela, mult mai sever, pe care Uniunea Europeană l-a adoptat pentru a determina Teheranul să reia negocierile privind programul său nuclear controversat. Printre aceste sancţiuni se numără un embargo petrolier şi măsuri financiare şi comerciale.

Statele UE denunţă frecvent nerespectarea drepturilor omului şi a libertăţilor individuale în Iran, acuzând în primul rând recurgerea la tortură şi pedeapsa cu moartea.

La sfârşitul lui 2012, Parlamentul European a provocat indignare la Teheran atribuind Premiul Saharov pentru libertatea de gândire cineastului iranian Jafar Panahi şi compatrioatei sale avocata Nasrin Sotoudeh, solicitând eliberarea lor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.