Băsescu a semnat eliberarea din funcţie a judecătoarei de la ÎCCJ condamnată la închisoare pentru trafic de influenţă

0

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretele privind eliberarea din funcţie a unor procurori şi judecători, printre aceştia numărându-se şi Maria David, judecătoare la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, condamnată la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, informează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, şeful statului a mai semnat eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Giurgiu a Dianei-Alina Rohnean, ca urmare a demisiei, din cea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a lui Alexandru Ionescu, în urma pensionării.

Tot ca urmate a pensionării, Traian Băsescu i-a mai eliberat din funcţie pe procurorul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj Gheorghe Stoian, pe cel de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu Aurel Soare, precum şi pe judecătorul cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Buzău Gheorghe Vişan.

Şeful statului a mai semnat şi decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Timişoara a Adelei Grema, ca urmare a demisiei.

În luna februarie, Maria David a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în urma unei decizii a Curţii Supreme. Judecătoarea Maria David de la ÎCCJ – Secţia civilă, aflată în arest preventiv, a fost trimisă în judecată în martie 2012 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în sarcina acesteia fiind reţinute două infracţiuni de trafic de influenţă.

DNA susţine că, în perioada noiembrie – decembrie 2009, Maria David a pretins şi primit de la un denunţător suma de 200.000 de euro, promiţându-i, în schimb, că va interveni pe lângă magistraţi de la Curtea de Apel Ploieşti învestiţi cu soluţionarea unei acţiuni de contestaţie în anulare şi îi va determina să adopte o soluţie favorabilă denunţătorului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.