Concluzii CAG privind MCV: Consiliul UE aşteaptă numirea rapidă a procurorului general şi a şefului DNA

0

Consiliul UE aşteaptă numirea cât mai rapidă a unor noi conduceri la Parchetul General şi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în urma unui proces deschis şi transparent, iar cei numiţi vor trebui să demonstreze independenţa, integritatea şi profesionalismul necesar pentru a se bucura de încredere publică şi a avea rezultate eficiente, se precizează în concluziile adoptate luni de Consiliul Afaceri Generale (CAG) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

Consiliul felicită în concluzii Comisia Europeană (CE) pentru metodologia folosită şi împărtăşeşte pe deplin obiectivul şi analiza echilibrată, precum şi recomandările prevăzute în raportul privind progresele înregistrate de România din 30 ianuarie. De asemenea, Consiliul de miniştri notează că raportul din ianuarie 2013 este un răspuns la evenimentele politice din vară. În acelaşi timp, acesta notează faptul că apreciază cooperarea României şi Bulgariei cu CE şi alte state membre în cadrul MCV.

Concluziile apreciază paşii făcuţi de guvernul român pentru a răspunde mai multora dintre recomandările Comisiei din iulie 2012, data precedentului raport, dar menţionează că unele dintre acestea încă nu au fost implementate adecvat. Consiliul UE reaminteşte valorile fundamentale ale blocului comunitar şi salută angajamentul guvernului român pentru respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar.

Ca şi raportul CE din ianuarie, concluziile CAG de luni precizează că alegerea unui nou parlament şi numirea unui nou guvern reprezintă o oportunitate nouă de a consolida aceşti paşi şi de a aborda cu promptitudine punctele rămase.

‘Consiliul salută paşii care au fost făcuţi pentru a respecta rolul constituţiei şi al Curţii Constituţionale (…) şi subliniază importanţa unei implementări efective a noului statut pentru membrii parlamentului şi a Codului de conduită propus’, se afirmă în textul concluziilor.

Consiliul precizează că sunt necesare eforturi suplimentare pentru respectarea şi punea în aplicare a deciziilor judiciare, pentru abordarea preocupărilor privind presiunea nejustificată asupra instituţiilor judiciare şi anticorupţie şi pentru asumarea de către miniştri şi parlamentari a responsabilităţii ce le revine, de a da un exemplu în termeni de respectare a deciziilor privind integritatea.

Pe de altă parte, textul concluziilor CAG observă că s-au realizat progrese în ceea ce priveşte inspecţia judiciară ca mijloc de a ameliora posibilitatea de a trage la răspundere sistemul judiciar şi în ceea ce priveşte rezultatele în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt a Parchetului General, a DNA, a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, sunt remarcaţi ca un aspect pozitiv paşii realizaţi în sensul implementării strategiei naţionale anticorupţie, Consiliul UE încurajând autorităţile române să continue să acţioneze în acest sens.

CAG consideră că este esenţial ca progresele realizate de instituţiile procurorilor, anticorupţie şi de integritate să fie menţinute şi independenţa din activitatea lor să fie pe deplin sprijinită. ‘Consiliul împărtăşeşte evaluarea CE că au rămas provocări importante, inclusiv progresele limitate în prevenirea şi sancţionarea corupţiei în achiziţiile publice, şi notează măsurile luate pentru a dezvolta rolul ANI în această zonă’, adaugă textul concluziilor.

De asemenea, este reiterată importanţa angajamentului politic neechivoc, susţinut şi larg pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de MCV. ‘Existenţa unui sistem juridic imparţial, independent şi eficient, cu suficiente resurse este indispensabilă pentru funcţionarea corespunzătoare a politicilor UE’ şi pentru ca cetăţenii să beneficieze pe deplin de oportunităţile oferite de calitatea de membru al UE.

În final, Consiliul subliniază că MCV-ul a fost decisiv pentru progresele realizate de cele două state supravegheate, că rămâne instrumentul potrivit pentru a le asista în eforturile de reformă pentru obţinerea unor rezultate concrete şi de durată pentru îndeplinirea obiectivelor mecanismului şi salută intenţia CE de a continua să monitorizeze îndeaproape situaţia din România şi Bulgaria.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.