DIICOT: Percheziţii în Iaşi şi Oradea, la suspecţi de fraude informatice

0

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea au efectuat marţi 34 de percheziţii domiciliare în municipiile Oradea şi Iaşi, pentru prinderea membrilor unei grupări care au fraudat carduri bancare în Cehia şi Ungaria, iar banii obţinuţi au fost folosiţi pentru achiziţionarea unor bunuri din Olanda.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurori şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Oradea, Iaşi şi IPJ Bihor, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 26 de persoane, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani.

Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind Ioan Gheorghe Bejuşcă, 37 de ani şi Constantin Eduard Sîrbu, 33 de ani, din municipiul Oradea.

Anchetatorii susţin că, în perioada mai – septembrie 2012, învinuiţii au constituit un grup infracţional organizat, specializat în deţinerea de echipamente – aparatură skimming, în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, procurarea de informaţii de identificare a cardurilor bancare în vederea falsificării acestora, falsificarea şi punerea în circulaţie a cardurilor bancare, falsificarea de bancnote din cupiura de 100 USD şi spălare de bani.

Astfel, informaţiile de identificare a cardurilor bancare aparţinând clienţilor erau procurate prin montarea aparaturii tip skimming la diferite ATM – uri situate pe teritoriile Cehiei şi Ungariei, iar după falsificarea cardurilor, acestea erau folosite pentru achiziţionarea unor bunuri de la diverşi comercianţi de pe teritoriul Olandei.

În această modalitate, membrii grupării au efectuat retrageri de numerar sau au achiziţionat bunuri în valoare de peste 300.000 euro.

O parte din membrii grupării s-a ocupat şi de falsificarea şi punerea în circulaţie de bancnote din cupiura de 100 USD.

Procurorii DIICOT au cooperat în instrumentarea cauzei cu autorităţile judiciare din Olanda, Ungaria şi Cehia.

Învinuiţii vor fi audiaţi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, urmând a se dispune măsurile legale în cauză după finalizarea audierilor.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.