Germania: 172 de zboruri anulate pe aeroportul din Dusseldorf, din cauza unei greve a personalului de securitate

0

Zeci de zboruri au fost anulate luni la aeroportul din Dusseldorf din cauza unei greve de 24 de ore a personalului de securitate, care revendică salarii mai mari, relatează Associated Press.

Potrivit agenţiei de presă DPA, la mijlocul zilei de luni erau anulate 172 de curse pe aeroportul din Dusseldorf, dintr-un total de 593 de zboruri.

Circa 250 de angajaţi ai aeroportului au participat la aşa-zisa grevă de avertisment, o tactică des utilizată de sindicatele germane pentru a mări presiunea asupra angajatorilor în procesul negocierilor salariale.

Sindicatul Ver.di solicită o mărire a salariului cu aproximativ 30% pentru personalul din domeniul securităţii private, care include circa 2.000 de angajaţi pe aeroporturi şi alţi 32.000 în landul Renania de Nord-Westfalia, a cărui capitală este Dusseldorf. Angajatorii au oferit o creştere a salariului cu doar 9%.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.