Şeful ANL, George Marcu, finul acestuia şi alte două persoane au primit ordonanţe de reţinere

0

Fostul director al Spitalului Obregia, George Marcu, precum şi finul acestuia, Mugurel Ifrim, dar şi alte două persoane au primit ordonanţă de reţinere în urma audierilor care au avut loc luni, 11 martie, la sediul Poliţiei Române, au precizat  oficiali ai Poliţiei Române.

Cele patru persoane urmează să fie duse în arestul Poliţiei Capitalei şi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

George Cristian Marcu, fostul şef al Spitalului Obregia şi actual şef al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi evaziune fiscală prin neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale derulate pe timpul realizării lucrărilor de reparaţie şi construcţie ale unităţii spitaliceşti.

De asemenea, Marcu împreună cu alţi funcţionari publici sunt cercetaţi pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, în dosarul achiziţiilor publice frauduloase în care este implicat şi finul său, Mugurel Ifrim, cel care deţinea firma de construcţie care a realizat reabilitarea în anul 2010.

„Efectuăm cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi evaziune fiscală. Facem verificările acestea pentru a dovedi vinovăţia cu privire la neînregistrarea în evidenţele contabile a operaţiunilor comerciale derulate precum şi la îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către funcţionari publici implicaţi în acest dosar. Prejudiciul a fost constatat ca urmare a efectuării în dosar a unei expertize financiar-contabile şi a unei expertize tehnice care să scoată în evidenţă realitatea şi concordanţa între documentele financiar-contabile întocmite şi realitatea faptică la faţa locului”, a declarat luni Cătălin Alexandru Ioniţă, adjunctul Direcţiei de Investigarea Fraudelor din Poliţia Română.

El a completat că poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Fraudelor au efectuat, luni dimineaţa, şapte percheziţii domiciliare şi au condus la sediul unităţii 15 persoane suspecte.

„Desfăşurăm în acest moment cercetări pentru stabilirea întregului material probator pentru ridicarea întregii documentaţii care o să constituie probator la dosarul care este în curs în acest moment sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti”, a adăugat Ioniţă.

Potrivit Poliţiei Române, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 3,8 milioane lei în dauna instituţiei sanitare şi la 1,4 milioane lei în dauna bugetului de stat, în total, peste cinci milioane de lei.

Conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia’ confirmă, într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES, faptul că instituţia este parte vătămată în dosarul penal privind infracţiunile în domeniul achiziţiilor publice instrumentat de Poliţia Română şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosar în care sunt implicaţi George Cristian Marcu, fost director al spitalului, actual şef al ANL şi Mugurel Ifrim, finul acestuia.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.