Voinea: În 2013 au fost prevăzute pentru tronsonul Universitate – Drumul Taberei circa 135 de milioane lei

0

Pentru tronsonul de metrou Universitate – Drumul Taberei a fost prevăzută în buget, în 2013, suma de 135 de milioane de lei, aceasta fiind concentrată în primele două trimestre, iar la rectificare vor fi alocate sume suplimentare, a declarat, luni, la TVR 1, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

„În acest an au fost prevăzuţi în buget 135 milioane de lei, jumătate de la noi şi jumătate de la BEI, bani concentraţi în primele două trimestre în ideea că la rectificare vor fi alocate sume suplimentare. Lucrările la acest proiect vor continua conform graficului”, a spus Voinea.

Voinea a precizat că tot proiectul este de 1,1 miliarde euro din care 395 milioane de euro sunt bani împrumutaţi de la BEI, iar restul din buget.

„Până acum am luat cheltuit din cei 395 de milioane de euro, în trei ani, 90 de milioane de euro. În anul 2010 s-au cheltuit 12 milioane de lei din banii noştri şi ai BEI, în 2011 s-au cheltuit circa 100 de milioane de lei, iar în 2012 s-au intensificat lucrările la acest proiect şi s-au cheltuit 340 de milioane de lei. În total s-au cheltuit până acum cam 500 de milioane de lei, aproximativ 80% de la BEI”, a precizat Liviu Voinea.

Acesta a explicat că toţi banii puşi la dispoziţie de către BEI sunt puşi în deficit, iar în acest moment mai sunt proiecte în curs de derulare cu BEI de unde mai sunt de tras încă 1,5 miliarde de euro.

Premierul Victor Ponta a susţinut luni, după o întâlnire cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, aflat în vizită la Bucureşti, că lucrările la construirea Magistralei V a metroului Universitate – Drumul Taberei continuă şi vor fi asigurate resursele financiare necesare.

”M-am convins exact de la reprezentanţii companiilor că nu s-a oprit nicio lucrare acolo – iată că mai sunt şi lucruri neadevărate în presă -, necesarul de finanţare pentru ca acest proiect să continue va fi asigurat. În primul rând avem în continuare încă 300 de milioane de euro din creditul de la BEI, care urmează să fie accesat într-un calendar care să se încadreze şi în obligaţiile noastre privind deficitul bugetar. De asemenea, e vorba de fonduri guvernamentale, care sunt alocate”, a spus Ponta.

Premierul a arătat că Magistrala V a metroului este un proiect mare, în valoare de 1,2 miliarde de euro, având practic acelaşi preţ cu Autostrada Comarnic-Braşov.

El a subliniat că proiectul este foarte important pentru Bucureşti şi a dat asigurări că va fi desfăşurat în continuare.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.