Mănăstireanu (ANSVSA): Laptele şi produsele lactate din comerţ sunt sigure pentru consum

0

Laptele şi produsele lactate din comerţ sunt sigure în condiţiile în care nimic din cantitatea contaminată cu aflatoxină nu a ajuns pe piaţă, a declarat, miercuri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/, Vladimir Mănăstireanu.

,,Mâine (joi-n.r.) vom face publice rezultatele parţiale ale controlului efectuat. Am mai găsit lapte contaminat cu aflatoxină la încă două centre mici de colectare locală, dar acesta nu a intrat la vânzare sau la procesare. Trebuie remarcat că nici 0,1% din cantitatea totală de lapte colectată lunar, de circa 20.000 de tone, nu a fost depistată ca a fi contaminată cu aflatoxină peste limita maximă admisă. Este meritul industriei care realizează un autocontrol eficient’, a spus Mănăstireanu.

Normele europene prevăd limite maxime admise la aflatoxină doar pentru laptele materie primă, nu şi pentru alte produse. Limita admisă de aflatoxină în laptele brut este de 0,05 micrograme pe litru, potrivit reglementărilor europene.

,,În acest moment, la ANSVSA are loc şedinţa Consiliului Ştiinţific în care se discută probleme legate de impactul laptelui contaminat cu aflatoxină, impactul contaminării cu pesticide la fructe şi legume, precum şi situaţia cailor din Delta Dunării’, a mai spus Vladimir Mănăstireanu.

Inspectorii sanitari-veterinari au anunţat, la începutul acestei săptămâni, că suspectează depăşiri ale limitelor admise pentru aflatoxina M1 pentru loturi de lapte care provin de la 3 ferme de vaci de lapte şi de la două unităţi de prelucrare a laptelui.

Potrivit ANSVSA, loturile de lapte suspectate sunt sechestrate până la sosirea buletinelor de analiză de confirmare, urmând după caz să fie iniţiată alerta prin SRAFF, iar loturile respective să fie distruse în cazul unor buletine pozitive sau să se ridice sechestrul, fiind declarate libere pentru comercializare, în cazul buletinelor negative.

Controalele ANSVSA au fost declanşate după ce, la începutul lunii martie, a fost constatată depăşirea limitelor admise pentru aflatoxină la probele de lapte prelevate de la o fermă, în cadrul programului de autocontrol. Probele de lapte au fost recoltate în data de 4 martie, iar în urma rezultatelor analizelor, în data de 5 martie, a fost declanşată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje.

Având în vedere faptul că aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor din genul Aspergillus flavus şi Aspergillus parasiticus, care se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe) şi cereale, s-a dispus prelevarea de probe din furaje şi transmiterea lor spre analiză.

Laptele poate conţine aflatoxine ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate cu aflatoxine, iar acesta poate deveni periculos pentru sănătate, în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.