Mii de sârbi i-au adus un omagiu fostului premier Zoran Djindjic, asasinat acum 10 ani

0

Mai mult de 15.000 de sârbi au luat parte, marţi, în centrul Belgradului, la o procesiune tăcută în memoria fostului prim-ministru Zoran Djindjic, a cărui asasinare, în urmă cu exact zece ani, a încetinit considerabil drumul european al Serbiei, relatează AFP.

 Zoran Djindjic, primul şef de guvern ales în mod democratic în Serbia post-comunistă, a fost împuşcat mortal de un trăgător de elită, în plină zi, în faţa intrării în sediul guvernului, la 12 martie 2003, după doi ani de la preluarea funcţiei. Asasinarea sa, organizată de un grup de poliţişti având legături cu crima organizată, a paralizat reformele în Serbia.

Cortegiul comemorativ de luni – în fruntea căruia s-au aflat fostul preşedinte sârb Boris Tadic, primarul Belgradului, Dragan Djilas, şi mai mulţi membri ai cabinetului Djindjic – s-a oprit în faţa sediului guvernului şi s-a îndreptat apoi spre cimitirul unde este îngropat fostul premier.

Obiectul principal al lui Djindjic era de a-şi transforma ţara, pe atunci un stat izolat pe scena internaţională în urma războaielor sângeroase care au dus la destrămarea fostei Iugoslavii, în anii 1990, într-un membru democratic şi prosper al Uniunii Europene.

„El a lansat procesul de integrare europeană, în pofida unei puternice opoziţii în epocă. Astăzi, avem cel mai larg consens în parlament pentru această misiune. Este moştenitoarea sa cea mai importantă”, a subliniat Gorica Mojovic, fostă colaboratoare a lui Djindjic.

Zoran Djindjic a fost artizanul revoltei populare care a dus la răsturnarea liderului autoritarist Slobodan Milosevic, în octombrie 2000.

La zece ani de la moartea sa, foştii aliaţi ai lui Milosevic au recâştigat puterea, renunţând la politica din vremea războiului în favoarea unei strategii pro-europene.

Actualul prim-ministru Ivica Dacic, fost adversar al lui Djindjic şi purtător de cuvânt al lui Milosevic, a depus şi el o coroană de flori la locul asasinării ex-premierului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.